Black Sun

Imi amintesti de mine cand inca nu stiam cine sunt. Nu , nu spun asta numai pentru ca stiu prea bine ca tu esti eu , ci pentru ca tu esti cine nu pot eu vreodata sa ajung.
Incerc sa gasesc ceva ce am pierdut de mult. Nu ma intreba ce. Urasc tot ! Inclusiv pe tine te urasc. 
Sap , sap , sap si tot nu dau de mine. Imi ridic privirea si te vad. Oh , tu ...Tu care traiesti in iadul tau , si eu care ard in flacarile pustietatii mele. Ma vezi cu adevarat ?
Fiecare isi gaseste fericirea in iadul sau personal. Suntem fericiti alaturi in lumea diferita a cuvintelor si a inteleselor.
Cad ... Am sapat prea adanc groapa , si in loc sa ma gasesc ma pierd mai tare. Ma afund intr-o inchisoare fara pereti si totusi nu pot evada. 
Vrei sa imi zici poate , cum e sa iti fie frica in eternitate. Dar sa traiesti ca un rege cersetor in desert.
Am nevoie de o explicatie logica care sa isi piarda valoare odata ce-o rostesti. 

Am cazut si acuma totul e inundat.Aici , in intuneric , ploua ! Aici , in sufletul meu , ploua! Stii tu oare sa te plimbi in ploaie?
In tacere numai sufletul cu suflet vorbeste. Numai ganduri zboara libere si numai eu sunt abisul care rasare inainte sa fi fost nascut. Totul e prins intr-un lant atat de strans , incat numai prizonierii pot aprecia lumina zilei.
La naiba cu trairile umane. Cine are nevoie de ele ? Toata lumea alearga spre o tinta inexistenta. Toti alergam stand pe loc si ajung aici ... In nicaieri. La distanta care ne desparte de tot ce e adevarat. 

Vrei tu poate sa imi explici ce inseamna pentru tine petalele rupte  ale margaretelor , care acum te mint cu ura.
"Ma iubeste" "Nu ma iubeste" "Ma iubeste " "Nu ma iubeste."
Daca as fi o ultima petala din speranta iubirii , ti-as zice : "Numai viata te iubeste , si tu ignori afectiunea asta oarba. Esti doar un surd care nu intelege nebunia orbului."
Nu eu am inventat nevoia , dar poate ca eu ti-o ofer. Ai luat-o ? Arunca acum cat de departe poti.

Nu vreau sa ma crezi , domnule! Nu cer sa ma intelegi , doamna !

Empty soul.

Seara. Frig . Stele . Luna . Cerul ce nu se mai temrina. Durere. Amintiri. Chipuri hasurate.

Am bagat cu forta cheia in usa si am invartat. Cand am deschis usa ma astepta aceeasi camera rece , dar care ma astepta cu mai mult drag decat oricine. Poate ca si ea stia cum e sa fi singura . Si peretii se bucurau la fel de mult de mine. Nu cred ca le-ar fi fost dor de chipul meu , insa eu eram singura care asculta tacerea lor.

Mi-am trantit geanta in coltul camerei si m-am asezat pe fotoliu. Aveam privire directa catre geam. M-am ridicat sa sterg gemurile de praful care s-a depus de-a lungul aniilor. Nu am descuiat usa camerei cam de un an. De ce acum ? Nu stiu nici asta. Am mers si am sters cu maneca bluzei mele negre toata imbracamintea groasa a ferestrei. O singura dunga sa pot privi afara sa vad tot pustiul care ma cuprindea.

Nu ma mai simteam in stare sa privesc pustiul asa ca am inchis repede ochii inainte sa realizez golul care pusese stapanire pe mine. Fara sa mai apuc sa reactionez imi cazuse medalionul pe podeaua rece. Pentru o clipa m-am gandit sa ma aplec si sa o pun inapoi la locul ei. Dar daca locul ei era defapt pe podea si nu pe mine ? Ambele erau la fel de reci. Si podeau cat si sufletul meu tineau de frig intregului meu corp.

M-am pus in pat si mi-am aprins o tigara. Imi prindea bine sa simt ca mai e ceva ce poate sa iasa din mine in afara de lacrimile care ma ardeau. Imi placea mai mult senzatia ca reusesc sa suflu un nor de durere decat sa ma gandesc cine imi va numara mie lacrimile. Am stat cateva minute nemiscata ... In timpul asta scrumul de tigara se intinsese deja pe salteaua prafuta. Am vrut sa suflu ca sa nu se intinda si mai tare , dar am lasat-o acolo. Locul ei era langa mine. Pana la urma eu am scos spiritul din cenusa. Am stins ce mai ramasese din tigara  si am aruncat chistocul undeva in camera. Era o bezna totala , nu vedeam unde se rostogolise , dar nici nu imi pasa.

M-am lasat incep pe spate facand ca persoana mea sa ramana intinsa pe patul plin de mizerie , dar si mai muradirt cu faptul ca eu stateam pe ea. 

Luna isi lasa splendidele raze sa patrunda incet in camera iar eu mi-am inchis ochii sperand sa nu pot sa mi le mai deschid nicicand.

Am lasat ca genele mele sa alunece incet pana sa imi atinga fin obrajii rumeniti.Si am visat sa raman cu senzatia ca genele mele plutesc ca niste pene pure , ca ochii mei cristalini plin se intelesuri duble sunt  ascunsse pe veci , ca buzele mele au o mie de gropi sapate de la muscaturile de spaima , ca mana mea rece nu se va mai incalzi niciodata , ca toate astea sunt ascunse in camera asta in care eu imi traiesc visul de a trai. Dar toate astea erau fictiuni.

Dimineata mi-am deschis incet ochii si am respirat adanc. Faceam asta in fiecare dimineata doar ca sa ma asigur ca inca sunt in viata. M-am ridicat incep , dar am cazut inapoi.Mi se parea ca a ramane treaza este ceva impotriva forteti gravitationale. Mi-am invartit capul de trei ori pana sa raman intr-o pozitie fixa. Ochii mei ramasese atintiti asupra unei singure finte , eu . In dreapta mea se aflase o oglinda imensa care imi reflecta imaginNea. Ingrozita pe propria persoana , de ochii disperati al fetei am luat ce am avut mai aproape si am spart oglinda. O gramada de cioburi sarisera in aer si alte o mie cazusera invinse pe podea. Mi-am spart propia imagine. M-am sfasiat in ciobudri marunte. Atunci observasem ca s-a spart si obiectul din mana mea. Era o sticla de bautura. Nu stiam ca bausem , dar se pare ca sticla era goala. De la o vreme totul mi se parea gol si incepeam sa urasc oglinziile din ce in ce mai mult. Incetasem sa ma mai uit cum arat , tocmai pentru a ma feri de mine. Imi era frica. Extrem de frica de propria persoana si de propria putere. Incepeam sa ma pierd din ce in ce mai mult , sa ma afund intr-o ceata de unde sa nu mai am cale de intoarcere.

O bucatica de oglinda totusi ramasese intacta. Mi-am facut curaj sa ma uit in ea.Tot ce reuseam sa vad era o femeie trista , batrana. Brusc mi-am dat seama ca am imbatranit. Eu eram acea femeie batrana care se privea cu dispret , eu eram acea femeie necajita de propia viata. Eu eram toate astea.

Oare cat timp statusem in camera? Sau ... Cat timp statuse camera cu mine ?

.

Spirit.

Si exista un spirirt. Acela esti chiar tu. Nu stiu cum reusesti , dar ma ti in viata.Ma faci sa cred ca sunt indeajuns de matura sa pricep ceea ce cred , iar eu cred in tine. Asta inseamna ca te inteleg? ...Nu cred ca te inteleg sau ca te voi intelege vreodata. Esti mult prea complicat si complex si nu ma pricep sa dezleg mistere. Asa ca ma bine te las asa cum esti si eu ma las pe mine insumi intr-o ceata profunda.
Tresar. Si tresar numai la gandul de a ajunge tu. De a gandi ca tine , de a simte ceea ce simti tu , de o vedea lumea din perspectiva ta.Ma sperie ideea de a ajunge acolo sus , dar ma bucura ca ajung ceea ce mi-am dorit. Un tu! De neinteles , dar nu imposibil de descifrat.Vorbesc de tine ca de o zeitate , ca cineva sfant , ca o icoana pictata perfect. Dar stiu ca nu esti nici una dintre astea.

Copil ... daca imi permiti sa iti zic asa?! Nu prea as vrea sa iti zic asta pentru ca eu sunt copil , si tu esti ceva mult mai mult de atat. Ceva mult mai maret decat mine. Poate ca exagerez in privinta ta ...
Dar ce ...? Nu. Lasa. Nu vreau sa vorbesc. Niciodata nu am avut curajul sa vorbesc de fata cu tine. Imi placea tot timpul sa te ascult pe tine. Presupun ca asta era destul de enervant pentru tine ... dar la fel de fascinant si pentru mine. La un singur lucru esti foarte bun. La a fi tu. Nimeni nu e mai bun la asta. Si eu sunt buna in a fi eu ... dar cand nu stiu ce sunt , e mai greu. In fata ta ma simt ca un copil mic care acuma invata primii pasi din viata. Nu e placut sa stii. Dar e placut sa ma inveti tu toate astea ...

Nici nu stiu cum sa ma exprim. Nici nu stiu cum sa zic ce imi esti tu mie. Poate ca esti punctul meu de pornire in viata. Un fel de idol mental . Un exemplu de gandire. Dar nu esti doar un exemplu ... din nou esti mai mult de atat.
Poate ca doar eu te vad asa. Ca multi altii nu te plac pentru ceea ce esti , dar mie imi placi. Si imi placi mult. Dar nici asta nu stiu cum sa explic. Te plac intr-un mod foarte ciudat si nu prea inteleg sentimentele mele si nici tu nu as vrea sa le intelegi gresit. Nu sunt doar o indragostita. Nu sunt o indragostita nebuna care alearga dupa tine. Nu. Postul asta e luat deja , dar oricum nu mi-l doream. Mie m-ie bine si pe post de privitoare. Te privesc si tac. Si vad cum te distrugi si cum esti distrus... Dar mai bine te las sa iti dai seama de asta singur.Oricum nu m-ai crede in privinta asta.

Esti diferit. Cred ca sti asta. Imi vine uneori sa iti zic atatea lucruri , dar n-am puterea. Ma simt slabita si parca uit sa vorbesc. Parca as vrea sa ma inveti tot tu asta.Sa imi dai tu cuvinte sa pot forma propoziti , sa imi dai sperante sa pot sa inaintez orice ar fi.Nu iti cer sa ma inveti sa gandesc. Deja fac asta ... Gandesc tot timpul. Chiar as vrea sa nu crezi ca tu esti de vina .. si ca nu vrea sa vorbesc cu tine despre lucruri mai produnde sau intelepte. Eu chiar vreau ... dar ceva nu ma lasa. Puterea. Cred ca e puterea de a fi eu. Atat de mult mi-am dorit sa fiu EU incat incepeam sa ma pierd si automat sa devin altcineva. Aici , poate tu esti de vina. Dar nu dau vina pe tine. Tu ai puterea da a fi tu in orice situatie , eu ... doar incerc sa am puterea ta.
Langa tine uit sa vorbesc , sa clipesc , sa respir si uit chiar ca exist.Imi dau seama ca inca sunt in viata cand ma privesti , zambesti si vorbesti. Cum ai ajuns sa ma faci sa gandesc asa ? Si tu esti un simplu om. Poate chiar mai simplu decat altii , si totusi esti mult mai special decat multi altii.

Te admir. Ma poti considera o fana sau o cutie care iti pastreaza vorbele si amintirile mele. Defapt nu stiu tu ce ma consideri pe mine. Probabil o fata care a fost , esti si apoi nici nu o sa mai revina.Nu are prea multa importanta ce sunt eu. E mult mai important ca tu esti toate astea.


Cu respect si admiratie,
EU.

Perfect lie.

Mi de cioburi insangerate

Cad spre infinitul trecator.
Eu urla muta de durere
si indur fiecare patima  iertata de mult.
- Tu nu intelegi?...Nici eu!
Atatea sentimente amestecate inr-un bol atat de fragil.
 ...Iarta-ma ca am strans de ea ,
ca am spart speranta in vise marunte!
Am alunecat prea repede si brusc alergand spre un pacat nerostit.
-Ce iti placea tie ?
Frumusetea chipului meu debil.
Dar acum ca sangerez si chipul meu ceramic s-a crapat
formand mi de cicatrice ,
frumusetea pe care o vedeai , a disparut ...


- Acum spune ce vezi , straine !
- Te vad tot pe tine.
- Tu vezi un chip de fiara .
- Cu acelasi suflet ...
- Ridicol! Nu te intereseaza sufletul 
... doar frumuseatea pe care n-o mai am.


Bolul a fost patat de sangele meu
prea diferit de al tau.
Nu iti mai pasa oare de sange? cioburi ? frumusete ? sperante sau vise?
Sau chiar ...eu ? 

Eu si Lumea.

Lumea este mare si straina. In cele mai multe cazuri tot ceea ce ii preocupa pe omanei sunt ... oamenii. Legati in lanuri inexistente pentru ochii nostri prea sensibili si prea naivi sa observe realitatea adevarata. O usa imenesa sta deschisa pentru trecatorii nevinovati si le ofera confortul unei himere. Recunosc , si eu sunt om. Poate asta este pacatul meu cel mai mare. Si eu cred , visez , gandesc , asadar uite ca si eu exist. Sunt o pacatoasa fara actele stampilate si pana la urma daca ma gandesc bine , nici actele nu le mai am. Am o aura , ca orice alt om , deaspura capului si lumineaza de fiecare data cand imi schimb starea. Asta se intampla des , asa ca razele colorate tot apara si dispar imbracate in fiecare culoare a curcubelului , si nu numai.
Cum ziceam o usa mereu sta deschisa. Nimeni nu stie ce se afla dupa si cei care stiu nu vorbesc. Egoistii isi pastreaza taina numai pentru sufletul lor , iar altruistii au murit de mult. As fi vrut si eu sa ma aproi de prag si sa stau acolo fara sa vad inauntru si fara sa vad lumea de afara. Toata natura ma chema intr-un singur loc. Inr-un loc friguros , intunecat , dar incalzit si luminat de alti oameni.
Si asa ajung eu inapoi la propriul proverb , omanei pentru oameni.
Ca orice om , am si eu prorile slabiciuni , pe care fara sa stiu sau sa vreau le impart cu altii. Slabiuciunile nu fac altceva decat sa intareasca punctele forte. In fine , ma asez si incep sa beau. Vinul este poezia mea imbuteliata. Rosu ca sangele si in diferite arome. Unoeri dulce , unoeri sec sau poate amar. Vinul stie exact cum este viata. Adica dulce , unoeri sec sau poate amar. Dupa ce am baut tot , se zice ca se varsa o picatura pentru cei morti. Dar eu vars picaturi pentru cei vi , asa ca beau si ultima picatura.
Acum prind curaj. Nu pentru ca am baut ci pentru ca atat am baut incat s-a facut deja seara si Luna isi face deja spectacolul. Ghidata de Luna ma indret spre usa milostiva. Cat sufelt pe o singura usa. Ma opresc pentru o secunda dupa care intru. Multa lume s-ar intreba ce am vazut si cei care nu m-ar intreba ar incerca sa ghiceasca. Eu intr-adevar am vazut. Am revazut ... totul !


P.S. Cand ai revazut tot , inseamna ca ai murit.

"O viata este prea mult."

'O viata este prea mult.'

Sa mergi mai departe pe un drum deja sfarsitar inseamna o cadere din inaltimi. Daca ma-as uita in jos as vedea numai pietre zdrobite. Alerg incercand sa las totul in urma mea , dar incercand sa ma pierd ma regasesc din ce in ce mai adanc. Sezand in tot adancul probabil m-as intreba unde ma aflu. Dar si asta ar fi complet fara rost. In mintea mea totul se invarte in jurul unui singur gand. Timpul a incetat sa mai existe.
Ma asez si incep sa privesc. Vad diferite fete care apara si dispar la fel de repede. E o bezna linistitoare , luminile incearca sa patrunda prin sticla slaba , dar ceva le opreste inainte sa-si atinga scopul . Ce ar fi in stare sa opreasca lumina? Intunericul...Cand simt ca numai am nimic sub picioare , atunci cad.
Ce moarte geniala intr-o ultima seara! Eu stand si privind adancul incercand sa te gasesc , sa te privesc si sa te uit.De la o extrema la cealata eu cad la mijloc. Cumva ador sa cad spre visul meu de a zbura , si ador sa ma tot inec in linistea care ma trezeste mereu. Cu urlet am plecat fara ganduri si ma voi intoarce tot urland.Sa strig ca "nu mai pot asa , sa ma invart in lumea ta , in cercuri marunte.!"
As vrea sa zic ca imi cresc aripi si ca stiu ca pot zbura singur spre cer.Dar in loc sa ma indepartez stau singur si ma ascult.Privesc in trecut incercand sa ghicesc prin ochii tai viitorul stiind ca pe tine oricum nu te uit.
Pasind pe acelasi asfalt de mi de ori. Si fiecare zi vine apoi ce alcelasi drum. Si ce daca vine? Zilele se repeta in fiecare saptamana si saptamanile se repet lunar. Alea doisprazece luni in care credem cu desavarsire se repet in fiecare an. Asa suna infricosator. Anul se repeta neschimbat. Dar ce om depresiv ar spune asa ceva? Totul se schimba ! Din secunda in secunda se fac diferente de momente , doar tu vei fi ca azi. Azi este ziua cand eu m-am oprit in timp blocat in amintirea ta.

The antithesis.

Statea in fata unei usi imense facuta din lemn puternic .Astepta ca cineva sa ii deschida poarta , dar nu se auzeau pasi care ar avea intetntia de a se apropia de poarta.In bataia soarelui parul ei roscat dadea un aer de caldura si veselie , iar ochii ei caprui straluceau la vederea florilor de primavara.A atins incet lemnul batran si a desenat cu degetele ei doi ochi si  o gura micuta care nu inceta sa surada.Si-a retras incet degetele miscare care a determinat ca inelul ei sa cada.S-a rostoglit pana ce a fost oprit de o piatra mica.Lumina batea puternic de argintul vechi.A fugit o clipa ca sa isi prinda inelul , dar se opri cand vazu ca un porumbel alb se aseza langa bijuteria ei.

Dincolo de poarta , undeva in fundul gradinii o fetita mica se juca cu papusile ei. Le impodobea cu lantisoare pretioase , le pieptana arul lor artificial si le imbraca in haine elegante fabricate din materiale simple.Soarele de bucura si ea de fericirea copilei.Crengile salcilor atarnau facand umbra paturii pe care sedea fetita inocenta.Parul ei castaniu se asemana cu tiglele casei parintesti , iar ochii ei caprui completau portretul perfect.Parfumul primaverii se agata in parul ei ciufulit de vantul usor. Ea isi pieptana jucariile pana cand o pasare nevinovata aterizase intre papausile imbracate multicolor.Fetita de spaima isi ridicase brusc ochii si zambi la vazul porumbelului alb.

Ingerul alb luase intre ghiare inelul micut si a zburat.Fata a alergat lasand ca parul ei roscat sa se lase in spate ca valul unei mirese si fusta ei sa fie batuta de adierea vantului.Fugea pe poteca pustie plina de praf si impodobita cu flori micute la margine.

Fetita se ridicase luandu-si pantofii mititeli si se apropia de 'prietenele' ei micute si fara viata.Porumbelul luase una dintre ele sub aripa si a zburat.Copila alergase dupa ea strigand sa ii se dea inapoi jucaria care ii aducea cea mai mare bucurie , insa pasarea nu inceta  din zborul ei.In graba ei se impiedicase de o creanga si cazuse in plapuma de iarba proaspata julindu-se la cele doua coate.Isi ridicase incet fata scufundata in iarba si atunci privirile ei se intalnira.

Fata roscata statea in fata ei privind fetita mica si neajutorata.Era ea.Cei doi porubmei asezasera cele doua obiecte , papusa si inelul , una langa alta fiind la vederea celor doua fete.Fetita se ridica si porni incet spre lucrurile din fata ei. Roscata facuse si ea la fel. Se privira si isi zambira. Amandoua au inteles ca una privea trecutul si cealalta viitorul. Era una si aceasi persoana , dar in etape diferite a vietii.Cele doua si-au intins mana luand cele doua obiecte din locul asezat.Dar fata luase papausa , iar fetita inelul.

Blood drop.

Privirea mea cadea spre josul infinit.Zapada pura sedea tacuta in linistea pamantului inghetat si isi trimitea armata de fulgi in adancimea ei.Cerul coopera cu pamantul facand ca imaginile secundare sa se contopeasca cu cele principale disparand astefel in orizont. Ma uitam , dar nu vedeam nimic in afara de sufletul meu incarcat cu constinta.Simteam cum sufletul imi paraseste trupul ieftin si nesemnificativ si cade spre calea fara intoarcere. Un dual intre tictacul vietii si gandirea incarcata cu sentimente a mintii.Dansam pe ultima franghie fragila care mai sustinea ultimul meu viciu.

- Esti a ta ca sa poti sa te pierzi? Esti a ta ca sa poti sa te ierti? Esti a nimanui sau esti propriul stapan. Si atunci de ce nu poti sa faci fata cu tine?

Ma aplecam din ce in ce mai mult lasand ca pletele mele sa imi cada incet pe fata acoperind privelistea incolora.Genunchii mi-am ridicat la piept si am sarit.Credeam ca zborul meu perfect in care culegeam pene pentru existenta va dura mai mult , dar a durat doar cateva secunde dupa care totul a luat sfarsit.Sedeam in linistea totala umpland puritatea cu sangele meu pacatos. Zapada se vopsea cu lichidul care curgea neincetat din mine facand ca particulele de fulgi sa isi schimbe culoarea in ceva ce nici pictorii nu reusesc sa il redea in adevratul sau inteles.Un rosu intens care e nuanta unei intregi povesti.

Ochii nu mai vedeau lumina incolora , gura numai reusea sa strige , iar urechile numai auzeau cuvintele clare.Ultimul lucru pe care l-am simtit a fost lacrima calda a unei finte dragi sezand pe obrazul meu de marmura.Incet mi-am inchis ochii si am lasat sa dispara balta de sange si mi-am pierdut auzul definitiv.Am inchis ochii si am murit.

- Zeii iubesc , zeii plang si zambesc , si zeii mor.

Look at me...

Uita-te la mine , ce vezi? Vezi doar doi ochi care ascund secrete , care e plin de apropouri si care poate îţi dau fiori.Dar poate ca nu observi intenţiile mele si nu poti citii ganduri , deşi detaliile fac diferenta. Cu aceasi ochi visez viitorul in lungi amiezi sau rasfoiesc amintirile in noptile interzise.
Uita-te la mine...ceea ce vezi nu e ceea ce crezi tu ca sunt.Tu vezi in mine doar o clipa care devine rapid ceva efemer.Vezi un zambet al carei buze sorbesc elixilur imaginatiei tale si te fac sa crezi in priviri rapide si lascive.Dar de multe ori aparentele insala si timpul trece prea repede ca sa iti mai dai seama ca poate ai gresit in privinta a multor oameni.
Uita-te la mine si spune-mi in fata ca ma crezi un demon care pare a fi o imaginea stearsa a unui inger pe care il pictezi din stropi de bucrii marunte.Tu zici ca eu sunt iadul tau care ar putea arata drumul spre rai , dar tu nu te temi de mine ci de "mine" care pot deveni.Zambetul meu pare a fi demonic si totusi este inconjurat de o aura sfanta.Asa pare ca port o armura divina si arunca lance spre vise , sperante , dorinte care deja de mult s-au dus.Privirea mea nu iti baga un cutit ci iti baga mi de cioburi intr-o rana proaspat deschisa facand sa simti o durere imaginara in sufletul tau.Imi permit fara drept de autor sa ma joc cu mintea ta ca sa vezi flacarile care ard in jurul meu.Defapt sunt doar fulgi care plutesc usor si cad candid spre fata mea , dar fac sa apara milioane de alte rani.
Uita-te la mine , un vesnic calator , care te face sa plangi cu cerneala violet si nu te lasa sa mazgalesti o hartie cu dorinta de a evada din ea.Uitandu-te la mine , te fac sa uiti cine esti cu adevarat si trimit mii de ganduri spre tine sa auzi bubuiturile unui tanc urias ucigator de suflete si in acelasi timp te fac sa vezi cum e durerea unei mame care isi pierde fiul prin raul de sange varsat pe un camp intins de lupta.Vezi culoarea ochilor mei cum se transforma in rosu si inebunesti ca un taur la privirea ei.Ai vrea sa fugi , dar stii ca te gasesc asa ca nu ai scapare.Devi cumva schizofrenic sau mi se pare mie ca simti un blestem nerostit?
Te trezesti din toata visarea ta si....
Uita-te la mine , ce vezi? 

Viata pe un peron.

Stau de una sigură pe un peron jegos plin de ţigări stinse aiurea , de ambalaje aruncate fără interes şi de vise aruncate în tomberoane mici.Stau şi îmi aştept trenul care numai vrea să apară.Aştept aici de ani buni fără să mă fi mişcat pentru o secundă.Adesea îmi scot chitara şi cînt cîntece a căror note muzicale sunt luate de vînt , formînd un văzduh melodios ce mîngîie suflete.
De fiecare dată cînd trec vagoanele legate de lanţurile dure , clipesc sperînd că pot face minuni.Aş vrea să cred ca dintr-o singură clipire poate dispărea tot. Şi atunci eu numai stau pe peronul de jale , numai am chitara cu corzile ei fragile şi nu îmi mai aştept visele să alunece încet pe şine.Numai văd fel şi fel de zîmbete coborînd şi urcînd in tren şi numai văd oamenii care traversează peste şine rupînd firele invizibile a sufletelor muritoare.
Asta înseamnă că după ani de zile mă mişc şi îmi părăsesc locul.Şi ce fac? Poate mă îndrept spre un alt peron , dar nu! Mă voi urca în tren şi voi pleca alături de ceea ce alţii numesc vise , sperante şi pe care eu numesc viaţă. De unde să ştiu care este trenul meu dacă pînă acum nu am încercat nici unul? În tot acest timp , în care eu credeam că îmi aştept soarta , putea să treacă pe lîngă mine aceeaşi soartă de nenumărate ori.
Aş mai citii din "cartea mea" , dar am ajuns la capitolul în care trebuie să plec. Aud cum vine trenul cu rotile ei rostogolindu-se şi deja pot vedea cum fumul se eliberează.O să urc în acest tren indiferent dacă este sau nu traseul vieţii mele , chiar dacă nu ştiu unde duce şi nu contează dacă alţii vor să urce sau să plece.

Different words...

S-a întîmplat cu mult timp în urma.O femeie mică de statură cu părul pană la umeri de o culoare blond aprinzător.Dacă ar trece pe stradă sunt absolut sigură că eu nu aş recunoaşte-o şi nici ea pe mine.Aşa că am trece una pe lîngă alta ca două străine care nu şi-ar fi vorbit niciodată.La vremea aceea cînd încă ne cunoşteam nu îi dădeam atenţie ce zicea.Mi se părea că este una dintre artistele acelea care vorbesc aiurea şi cred în lucruri inexistente.Dar de atunci şi eu mi-am schimbat gandirea.
Era oarecum o astroloagă luată de lumea semnelor şi a existenţei inexplicabile , dar ceva îmi atrase mereu atenţia cînd vorbea.În orice zicea punea suflet şi te făcea să crezi în ceea ce zice.Mereu îmi zicea: 
"-Copii ca tine vor schimba lumea!"
Acum încet totul devine limpede.Vorbele aruncate cu ceva timp în urma îşi găsesc rostul.E ca si cînd găseşti toate bucăţile pentru a forma un puzzel din care pană acum ai avut numai o piesă , un punct de pornire.Sincer , nici nu dădeam dovadă de interes în tot ceea ce zicea.Acum îmi dau seama că nu era o nebună oarecare , nu era o proastă şi nu zicea altceva decît adevărul în care ea credea.Zicea lucruri care se repetă zi de zi , dar nimeni nu le dă atenţia nici pentru o secundă.
"-Copii ca tine vor schimba lumea!"
"Eşti nebună? Ce pot face eu personal?" am gîndit eu  pe moment.
"-O să vezi că lumea îşi va schimba perspectiva şi va trăi împreuna cu realitatea."
Acum i-aş fi răspuns că oamenii trăiesc în realitatea lor ireală , crezand în fel di fel de "dumnezei" , inchinandu-se la icoane sau la întuneric.Şi uneori doar speranta este ceea ce îi tine în viată fără să ştie amănunte necesare care dau lumii un dublu sens.

Hatsu yume

 Aerul era răspândit în toate colţurile camerei lumina-te de suflete cu puteri spirituale nelimitate.Ochii fixau obiectul care arăta noţiunea timpului şi aşteptam să se schimbe numerele.Ceasul ticăia încet schimbând numerele una câte una în interval de 60 de secunde.
"-23:56 , încă 4 minute."am zis eu încet şoptind cuvintele printre dinţi , fixandu-mi în continuare ochii pe ceas.
Aşteptam ca ceasul să bată aceea oră fixă care pune stampila finală al acestui an.Un an pe care de acum îl pot numi o altă amintire.
"-00:00 , un alt an pe care trebuie să o umplu cu cerneala invizibilă a vieţii.Un an pe care am început-o cu râsete sperând ca aşa o voi continua.Un nou început!"

Briza rece a iernii îmi mângâia încet obrajii aducând tot odată un sunet melodios care făcea să-mi apară un zâmbet subtil.Mi se părea ca iarna era acel anotimp cu care am început visul meu , dar nu puteam să fac diferenţa între rece-cald sau fulg de nea-flori de primăvară.Pleoapele mele au fluturat mirate la vederea unui copac care face parte din trecutul meu , prezentul meu şi viitorul meu care se apropia cu pas alergător.
Mi-am plimbat  încet degetele peste  scoarţa copacului apăsând mai tare până am făcut mişcarea de a mă urca.Spatele cădea încet spre o ramura din tot capitolul "copac" până încet m-am culcat pe ea uitându-mă la cerul invizibil şi profund.
Timpul perinda rapid galopînd peste întîmplările nesemnificative care se petreceau la acea oră în parcul care mi se părea pustiu , deşi era înconjurat de oameni necunoscuţi.Stăteam în reverie până strigătul numelui îmi izbi urechile  făcându-mă să tresar încet lăsând paginile cărţii să se strecoare în răsuflarea mea.Mi-am întors capul spre sursa singurul zgomot pe care îl auzeam între mii de zgomote.În faţa mea îmi apăruse trei persoane dintre care numai pe una o cunoşteam cu adevărat.Sărisem jos cu stil din copac apropiându-mă de cei trei cu zâmbetul pe buze.
"-Îl cunoşti?"întrebă vocea deja cunoscută facând să înceapă o conversaţie între mine şi ei.
"-Îl ştiu , dar nu îl cunosc."am zis eu fără ca să clipesc măcar o secundă.
Privirea mea fugea de la o persoană la alta jucându-mă cu feţele celor trei analizând , dar mereu se oprea la aceeaşi persoană pe care simţeam că o cunosc din veşnicie.
O peliculă de nea cădea încet din cer,dar până ajungea la pământ se transforma într-un parfum fin care mă îmbăta în decursul vremii.Toată conversaţia se petrecea cu persoana respectivă care în vis durea câteva ore bune , dar la sfârşitul discutiei ceasul bătea doar câteva minute.
Fiind "primul vis" din an tot visul părea ceva real , ceva ce se poate întampla şi ceva care era doar o iluzie.Câteva secunde care au trecut printre degetele mele ca nisipul , căzând toate spre dămbul de nisip de speranţe.Încet pleoapele mele se dezlipeau până când lumina puternică a dimineţii mă izbi pe neaşteptate.Şi atunci mi-am dat seama că toata iluzia era visul meu , era hatsu yume al acestui an.