It's nothing ordinary

                 E cinci dimineata si nu pot sa imi scot un singur lucru din cap. Nu pot scot o singura persoana din cap. Toate luminiile astea din jurul meu ma ametesc si ca sa intensific starea continui sa ma invart si sa ma invart pana simt ca pot sa cad linistita la pamant si sa visez ca singura voce care imi intra in ureche, e vocea persoanei.

      Stii, obisnuiam sa privesc aceasta persoana cum isi fumeaza tigara sprijinandu-se de pervazul unui geam invechit. Obisnuiam sa privesc persoana asta cum isi scoate berea din frigider si merge la bar sa le plateasca fara sa faca nici un contact cu ochii mei. Obisnuiam sa aud povesti despre aceasta persoana si gandidu-ma ca vreau sa-l cunosc. Sa-l privesc stand la masa si incercand sa imi dau seama ce ii trece prin minte cand e asa pierdut in lumea lui. Era fascinant si misterios. 
Apoi aceasta persoana intr-o seara de vara a dat peste mine de nicaieri, fara nici o legatura, doar o converstie poate chiar fara sens si dand peste mine a doua zi cerundu-si scuze pentru ca nu isi aminteste ce mi-a zis. Dar si-a amintit de mine, nu?Chiar daca stia ca e fara speranta si eu eram doar o alta persoana cu care vorbea. Adevarul e ca nici pentru mine nu era altfel. Poate ca era doar o dorinta indeplinita pentru ca nu era deloc usor de impresionat. 
Ma asteptam ca dupa ce mi se indeplineste dorinta nevionavata o sa ma simt satisfacuta ca misterul a fost spart, dar nu era asa. Devenea din ce in ce mai interesant, aveam opinii la fel si opinii diferite, avea si inca are o inima franta si o naivitate timida amestecata cu mult curaj.
Incet, incet incepeam sa am o senaztie ciudata cum ca ma indragostesc si nu se simtea in regula.Chiar si dupa mult timp simteam ca nu am reusit sa impresionez aceasta persoana cu felul meu de a fi si niciodata nu o sa reusesc sa fiu ceva mai mult de standard.

    Prima imbratisare m-a facut sa uit totul din jurul meu si sa simt adevarata fericire ce imi transmite atingerea lui,primul sarut care mi-a dat incredere sa urmeze mai apoi multe altele. Incredere deplina si dorinta de a avea. M-a facut sa ma simt speciala si el la randul lui este o persoana speciala. 
Aceasta persoana acuma sta in lista mea de oameni importanti printre primele locuri.
Aceasta persoana ma tine cu picioarele pe pamant, ma ridica in ceruri si m-a invatat sa nu imi fie frica sa lupt singura impotriva lumii, stiind ca in gandul lui imi este alaturi tot timpul. 
O iubire puternica care doare. Doare pentru ca nu e in fiecare zi fizic cu mine, pentru ca atunci cand imi pun capul pe perna sa adorm linistita, bratele lui in jurul corpului meu sunt doar imaginare desi numai gandul la el ma linisteste-te. Dureros sa incerc sa fac persoana fericita cand stiu ca pot mai mult, dar nu am posibilitatea, stiind ca pot sa-l fac sa se simta si mai iubit. Dureros mintii mele pentru ca incepe sa innebuneasca vorbind cu el cand nu e acolo, zambind pentru ca isi imagineaza ca e aici cu mine, adoarme si se trezeste cu el si pielea mea simte atingeri din aer care nu sunt acolo, dar se simt.

E o romanta perfect nostalgica care ma tine in viata. El e secretul meu intunecat care imi aduce cea mai mare lumina in viata si pe care il tin in inima mea de copil si mintea mea imbatranita. 

S-a facut ceasul sase jumate, si am realizat cat de siropos poate sa sune pe dinafara toate astea. Asa ca sa inchei cu atitudinea mea de bariera ... Daca nu ti-ai dat seama ca e vorba de tine, esti un fraier! 

I fucking love you, sweetheart!


 

Candlebox

Breaking free, breaking bad , want to break free badly.

Stii cand vine acea senzatie de nebunie ca trebuie sa faci ceva inainte sa se scurga timpul din clepsidra. Fiecare gram de nisip conteaza cand ai impresia ca numai ai timp sa faci anumite lucuri. Stai si te gandesti , si iti traiesti viata mai mult in capul tau decat oriunde altundeva.

E bine asa? 

Simti ca trebuie sa faci ceva, ceva ce nu impune prea multa judecata pentru ca vrei sa ai experiente care sa te invete animte lucuri si de care sa nu iti para rau niciodata. 

Poate ca majoritatea din noi ar trebui sa avem un tatuaj cu cinci puncte in coltul manei stangi, ceea ce in limbaj de puscarias inseamna "singur intre patru pereti". Toti suntem niste prizonieri al propriei noastre idealuri si cu vise care nu mai devin realitate pentru ca ne pierdem timpul pretios visand cum ar fi sa fie altfel lucrurile. 

Visul incepe atunci cand ne trezim. 

Daca ai simtit vreodata cum e sa simti durere pentru ca e mai bine decat sa simiti nimic, sa te manance pe dinauntru constiinta pentru ca ai facut ceva de neiertat si spui ca iti pare rau, dar defat nu iti pare rau .. Pentru ca iti provoaca adrenalina, si asta te face sa te mai simti in viata pana iti trece vina. 

Sa visezi cum conduci pe o autostrada lunga cu o viteza inimaginabila, cand stii ca la sfarsitul drumului sau chiar si pe parcurs o sa te izbesti de ceva, pentru ca trebuie sa te izbesti de ceva,dar nu iti pasa pentru ca traiesti momentul bucurandu-te de viteza si de libertate.

Nu recunosti dar simti o anumita gelozie pe cei din jur, pe toata lumea, pentru ca toata lumea pare mai fericita decat tine, o lume intreaga zambeste, o lume intreaga stie sa se prefaca. Dar tu ai ramas si fara puterea de a te mai preface, pentru ca adevarul e ca numai vrei sa te prefaci, vrei sa simti. Si vrei sa stii cum e sa iubesti viata asta si cum ca viata sa te iubeasca si pe tine. 

Cand norocul te paraseste si tu te lupti cu capul in sus nestiind pentru ce anume te lupti dar stii ca asa se cer dupa standardele lumii. Daca vrei sa mori in lumea asta "plina de viata" si indraznesti sa rosesti asta in fata cuiva atat de "fericit", s-ar putea sa fii inchis intre patru pereti. 

Si atunci care e diferenta dintre patru pereti al spitalului de nebun sau acei patru pereti impusi de tine? 

Iti zic eu: 

- Din spital poti sa scapi, dar din mintea nu poti sa evadezi. 

Letter to L.

Dear Life, 

You are not worth living. You are absolutely useless to me and I mean every single drop of my tear which hits the ground with so much anger and agony. You are incredibly beautiful in so many ways, but I know you don't like me. Unfortunately I am not as beautiful as you are and I don't think I will ever be. I no more believe in your generosity towards me, therefore all I wish is to leave you. 

There was one night in my life when my mind was devastated with so much pain, that I couldn't handle myself no more ... Life, I swear to you, I could of die back then. The problem is not that "I could of", but "I should of". I keep thinking about my opportunities of leaving you and I know there is nothing to regret about anything. I was taking advantage as much  as I could and I did try my best to live with you happily, but all I could of come up with in the past two years are melancholy, tears running all over my face till I can taste this familiar poison on my lips and create a blurred image of this miserable life. All the love inside me was killed slowly, no trust is remained. 

Oh Life, I've changed so much. I look in the mirror and I can't figure it out who is that pathetic reflection and why does it have that weird smile on her face while imagining herself being happy in all the places in the world, but than a part of her knows that she is only locked in her room and lying. I'm lying to me, and lying to everybody. 

Finally, this is not a 'goodbye' letter because I'm a just as terrible with goodbyes as I am with new hello's. I probably will disappear soon. There is no need to say that I'm gonna die, because I am dead already .. and still, I don't understand why my body and mind keeps hopping and thinking that you actually have something good for me. 

See you on other side.  

One pound love.

She takes out her jar of money, and breaks it. She doesn't have much money,because she never had anything that lasted to much in her life. Everything seemed to just come and disappear in seconds and get lost in memories and never-turning back moments. 
She start counting out loud her tiny amount of money. Five pounds coins. What can you buy with five pounds ? Can you buy exactly what you need? 
The girl takes one pound, and puts the rest of it back. Takes the coin in her left hand and with a melancholic smile runs away. She always have been a runaway child with bigger dreams then her ambitions.Running away wasn't something she would do,but sometimes was exactly what she needed from this life. To run and never look back. 
Unfortunately it's never enough to leave everything behind and forget about people, if the people you want to forget about are still thinking constantly about you and make you be alive in their pathetic life.  

The door is open. She grabs the knob and push it even harder. In her mind everything is like a silent war of thoughts and she feels the gravitation is pulling her down with every step she takes. But she arrived.
Who would ever imagine that you can buy a little piece of love from an ordinary store. "A store is a place where people go and buy their everyday needs for a decent life",she said in her mind. "What I need in my everyday life, is love. It's that little shy smile, a look in my eyes for only one second , a routine question and a goodbye ... And all of this from this stranger who reminds me of someone I used to know long ago. Some strangers just really make me feel like home. " 

I pay one pound.  

Sappy ' n ' Had

Ce conteaza in viata? 
Ce determina diferenta? Detalile ! 

Imi amintesc cand eram mic copil si ma uitam de plictiseala intr-o sambata la televizor. Am vazut o femeie cu un simplu gest : s-a asezat pe jos intr-un loc neadegvat cand toata lumea se uita la ea ciudat si ea radea. Mi-am zis ca imi place personalitatea ei, asa ca cu sau fara voia mea am copiat gestul. 
Tin minte asezandu-ma in mijlocul pistei de bicilisti, intr-o iarna devreme cand fulguia marunt. Imi amintesc reactile prieteniilor si cum imi ziceau sa ma ridic de acolo si plecam.
A fost ca in televizor, ca in emisiune, dar asta a fost
cu mine ca si personaj principal si asta era viata reala. 
Imi amintesc prima oara cand am stat toata noaptea treaza intr-un bar, cu muzica puternica si fum de tigara. Oameni noi peste tot. Tin minte expresiile fetelor,tin minte conversatiile si dansurile. Tin minte la ce ma gandeam pe moment. Ma gandeam la un cal salbatic care se zbate pe un camp de lupta sa ramana in viata, si senzatia e atat de puternica si se amesteca cu toate mirosurile si sunetele. De atunci de fiecare data cand dau din cap pe o melodie de heavy metal imi imaginez acel cal gata sa se zbata si sa traiasca ultimele momente de viata. Atunci si acolo, aici si in momentul acesta ! 
Imi amintesc prima iubire. Imi amintesc praful care se aseza pe podea, orele care curgeau atata de incet din cauze materiilor plictisitoare la scoala si geamurile nespalate de luni de zile. Atmosfera ciudata, pentru ca prima mea iubire statea chiar langa mine. De atunci am aflat care e diferenta dintre prima iubire si primul iubit. Si am experimentat tot felul de ramuri diferite ale iubirii. Iubirea e complicata. 
Imi amintesc prima iarna in care nu am putut iesi sa ma bucur ca un copil fericit de caderea zapezii. Tin minte cat de tare imi doream ies afara si sa ma bulgaresc cu prietenii. Sunt recunoscatoare pentru acel moment cand au venit la geamul meu, si mi-au indeplinit dorinta nerostita. Inca rasuna in urechea mea rasetele si de atunci ma tem ca va mai veni un moment ca acesta in viata mea. Fericita si trista. Ca voi rata ceva foarte important pentru sufletul meu, dar ma bazez pe prieteni ca vor umple golul. Ma bazez poate prea mult pe prieteni, dar ei sunt familia mea, si familia mea e totul pentru mine. 
Imi amintesc prima nota proasta la scoala cand ma simteam dezamagita. Nu de mine ca nu stiam, ci am dezamagit pe altii. Sentimentul ca voi dezamagi pe cineva ma omoara zilnic. 
Imi amintesc prima oara cand mi-a fost frica de o persoana, prima oara cand m-am simtit atat de intimidata incat am uitat si cum sa respir. Sunt recunoscatoare, m-a facut o persoana mai puternica de atunci si cu o gandire mult mai limpede. Tonul vocii atat de stapan pe sine si privirea fixata care vede peste granitele impuse de altii. Am copiat atitudinea antrenorului meu. 
Imi amintesc primul meu spectacol pe scena in fata a multor oameni. Emotii si o dorinta. Dorinta de a face ca toata lumea sa se simta bine, sa simta ca ce fac eu acolo e numai pentru ei. Nu pentru castig , nu pentru a impresiona sau a deveni populara, ci pentru zambete si aplauze venite natural. Asa e si cu oamenii din viata de zi cu zi, ca atunci la spectacol. 
Imi amintesc prima tradare adevarata. Prima oara cand o persoana ma dezamagit si ma parasit cu adevarat. Poate nu a fost, si cu siguranta nu va fi singurul. Dar prima experienta nu se uita niciodata. Eu l-am iertat,insa inca nu am uitat. 
Imi amintesc prima revedere dupa mult timp cu fratele meu. Ceva ce se presupune sa fie familie si unitate, si ne-am intalnit ca doi straini. Am discutat ca doi straini, am inceput sa ne cunoastem din ce in ce mai bine cu fiecare fraza ca doi straini. Ne iubeam, ceva firesc, si ne-am apropiat mai mult in cateva ore decat am reusit vreodata in sapte ani de zile. 
Imi amintesc absolut fiecare conversatie care parea cu dureaza la nesfarsit si nu imi doream sa se mai termine niciodata. Acel sentiment puternic de a dori pe cineva alaturi si de a povestii toate amanuntele. 
Imi amintesc prima mea seara cu prietenii la foc de tabara, cand totul parea sa fie atat de melancolic sub cerul liber cu stele. Atatea promisiuni facute atunci,care nu trebuie calcate. Atatea zambete si povesti de neuitat.
Imi amintesc fiecare amintire odata  sau mai tarziu, fiecare amanunt si fiecare sentiment legat de gesturi simple. Uneori neobservate si uneori crezand ca sunt inutile, dar adevarul este ca detalile fac diferenta, iar ansamblul e alcatuit din milioane de ansamble mici care la randul lor contin ceva important noua. 

Cand a fost ultima data cand ai facut ceva pentru prima oara?

Reality-creep-show.

"- Nu imi place cand cineva insista."

"- De ce?"

"- Nu stiu, pur si simplu nu imi place."

"- Odata o sa vrei sa se insiste, dar atunci nu va insista nimeni." 

De multe ori speram la lucurui care nu se vor intampla. Presupun ca astea se numesc vise. Cand stii ca totul pare atat de real, si in momentul in care ai deschis ochii .. Larg deschisi ... Realizezi ca nimic nu e cum se intampla in capul tau. Imaginile care iti apar si sentimentul care iti da imaginea, e doar o dorinta puternica. 
Urasti sa te trezesti si sa trebuiasca sa privesti in ochi cu frica realitatea, dar e singurul lucru real. Trebuie sa accepti caci altfel te va omori. In fiecare minut , in fiecare secunda. 
E ca o funie ce te trage in jos, si numai la final realizezi cat de tare ai incercat sa prelungesti momentul. Dar realitatea nu e funia, e asfaltul de care te izbesti. 

Persoanele de la care astepti cel mai mult ajutorul  nu sunt in stare sa ti le ofere sau pur si simplu nu le pasa indeajuns sa observe ca ceva nu e inregula. 

Totul e un teatru imens, unde toata veselia se termina cand mastile se dau jos. Toate povestile si tot ce au fost spuse sunt doar niste glume proaste rostite cu atat indiferenta. 

Am lovit asfaltul. 

Castel de nisip

A fost odata o fetita cu o rochie rosie. Traia intr-un castel de nisip, plin de flori si baloane colorate. 
Ceea ce multi nu stiau a fost ca ea si-a construit castelul cu propria ei bunatate, darurire si imaginatie. Dar era un castel de nisip ... Si desi era mica, stia cat de instabila e lumea asta al ei. 
Ii pasa prea putin, pentru ca nu structura cladirii era importanta,ci ce avea de oferit. 
Fetita a incercat in fiecare zi sa ofere cat mai multe baloane colorate celor care din greseala alegeau poteca care duce sprea ea. Era fericita sa aiba alaturi oameni pe care sa ii iubeasca, si oameni careroa sa le ofere cate un zambet impachetat frumos cu o fundita portocalie si pus cu griji intr-o cutie de zahar ars. 
Totul era colorat si dulce, si cel mai important era ca totul a fost cladit pe o simpla baza ... Dragostea. 

Cum fetita crestea, construia ziduri din ce in ce mai mari in jurul castelului sa fie din ce in ce mai greu de patruns.Acuma numai avea oricine permisiunea sa intre, iar castelul isi pierdea din forta. Dragostea nu lasa ca sa fie luat de vant, iar baloanele se situau tot in mana strainiilor pe care ii intalnea. 

Pana cand ... Fetita a ramas fara cadourile ei colorate ce le oferea oamenilor, si a inceput sa planga. De la atata plans s-a format o mare imensa in jurul ei. O intindere atata de mare de apa incat numai era posibila trecerea pe pamant. Asa fetita a ramas blocata in propria ei lume, departe de a celorlalti. Proprile ei tristeti si lacrimi au inundat locul, si a inchis oamenii afara din viata ei. 
Ani si ani de zile a incercat sa cladeasca un pod sa poata sa ajunga inapoi la ceilalti copii. I-a trebuit ceva timp sa realizeze ca un pod are doua capete, si pentru a construi un pod destul de stabil spre lumea reala, e nevoie de doua persoane.

Dar era singura, si incepea sa isi piarda speranta. Se gandea la toti oamenii aceia la care ia oferit atat de multe flori frumoase, baloane colorate, zambete cu fundite portocalii si cutii de zahar ars. Unde erau acei oameni acum? Acum cand ea avea nevoie de baloane sa poata zbura, avea nevoie de ceva dulce in viata ei pentru ca apa ce o conjura o inneca de la atata suferinta. 

Avea nevoie sa vada cerul liber ca sa isi gaseasca speranta ca odata o sa ajunga inapoi la acea imagine perfecta din capul ei, sa ajunga inapoi de acolo de unde a pornit. 
Era necesar sa gaseasca Dragostea cat mai repede, sa ceara indrumare si tandrete. Dar se pare ca Dezamagirea a gasit-o mai repede, Uitarea era mai profunda si mai mult dorita. 

                                                            .    .    .     .    .

Dragostea niciodata nu plecase de langa ea. Dragostea era ce o tinea in viata.

Cătuşe de lut

Once again I hope I died for the last time.



Incredere in dorintele nespuse ale oamenilor.Schimbarea venita din departare si sufletul lasat in vesnicia amintirilor. 
Vrei sa dispari, sa numai existi , sa te evapori pentru o perioada lunga de vreme. Iti doresti ca altii sa nu isi mai aduca aminte de tine in fel si fel de momente cat mai ciudate si in ipostaze cat mai ne/placute. 
Numai vrei oameni. Ti s-a facut greata de atatea zambete si voie buna. Vrei distrugere si sufarinta constanta in care sa iti gasesti un colt confortabil si sa numai simtit nimic. Fara expresii , fara fete hasurate. 
Sa stai nemiscat fara sa mai creezi nici o forma de amprenta a existentei tale, si vrei sa stergi absolut toate existentele create de altii in inima ta. Pasi marunti care duc departe. Pasi imensi care calca stramb pe sentimente. 
Emotie cerebrala. Corpul se cutremura. Vrei sa evadezi. Sa amputezi realitatea. 

Plamanii se sfasie de la aerul puternic de agonie si tot ce iti doresti tu, e sa nu existe nimic din ce te inconjuara, Sa te trezesti pe o alta lume si sa te intorci cu o total alta perspectiva a supra vietii. Iti doresti sa fii un om diferit cu defecte noi, sa incepi o viata de la inceput in corp matur si naivitate de copil. 

Tot ce ai creat pana acum se darama si se face praf. Praful e luat de vant , iar tu esti ancorat pe o singura bucata de insula cu o singura amintire. In acea amintire iti apare chipul unei singure persoane, si iti promiti atunci pe loc ca asta e persoana pentru care mai stai in picioare. 

Intr-un final, ii dai drumul. Si nu iti mai ramane nimic pe ce sa te bazezi si te lasi capturat de eternitate. Dupa o lunga perioada de timp arati emotie. Zambesti. Zambesti pentru ca stii ca e sfarsitul, si undeva incepe un nou inceput. 

Intuneric Spatial

In intuneric ma regasesc si ma trezesc. Noaptea imi cuprinde toate temerile si mi le transforma in cea mai puternica parte a mea. Stiu ca dincolo de lumina mereu exista o alta lume unde sunt libera sa ma pierd in idealuri.
Idealurile se schimba , persoanele se schimba si clipele devin altele. In asemnea momente , e bine sa uiti de trecut si de cum ai fost odata. Sa nu indraznesti sa te gandesti la alte persoane si sa compari, sa analizezi si sa proiectezi in mintea ta ceva ce nu isi are locul acolo.

Ziua, traim diferit. Avem o anumita masca de aratat lumii intregi, numai ca sa aratam ca ne simtim diferit de cum ne simtim in realitate. Avem zambete de oferit la persoane necunoscute, ne grabim, nu ne gandim indeajuns. E o oarecare superficialitate in fiecare cand se trezeste si se gandeste cate are de facut ca sa treaca iar ziua , sa ajunga la noapte, in acel loc special. In lumina iti umpli ziua cu fel si fel de oameni pe care nu neaparat iti doresti sa le vezi sau sa vorbesti cu ei. Dar noaptea e diferita ...

Cand vine noaptea totul se culca sub o plapuma de liniste cu rauri intunecate unde curg toate gandurile. Ziua se stinge, si mintea se aprinde.Brusc numai sunt inconjurata de lucuri care imi distrag atentia si ma las ghidata de un fel de instinc orb.
Sunt acolo , intr-un loc unde stiu ca nu ma voi mai intoarce niciodata , cu o persoana pe care stiu ca nu o s-o mai vad niciodata si de care nu sunt atasata sentimental. E bine , stii? Nici un sentiment nu ma poate dobori si nimic nu imi mai sparge organele interioare in bucati , pentru ca emotiile nu exista.
Stiu ca totul dureaza numai cateva ore, pentru ca odata ce soarele a rasarit magia din intuneric dispare si ea. Nu are rost sa simti ca e ceva ce va continua, stii ca nu e asa. Si eu stiu.

Cu toate astea nu simti dezamagire si nici dragoste. E dorinta, pasiune, dor. La sfarsit .. E nimic. Dar te simti bine, esti in locul unde vrei sa fii si te simti confortabil in tot inconfortul care iti ofera situatia.

Unele momente

.Sunt unele momente in viata cand te opresti din tot ce faci si contemplezi anumite momente din viata ta. Unele iti strecoara un zambet subtil ,ascuns de vazul lumii, iat altele o stralucire ciudata in ochi care iti aduce o oarecare melancolie inexplicabila. 
Rascolesti intr-una prin colturile prafuite ale mintii si in loc sa dai cu matura, sa le stergi de acolo sau sa le dai la o parte , lasi ca praful sa creasca in densitatea ei si mai tare. Si totul devine intens. 
Sunt momente cand te pierzi in personalitatea ta, si te gandesti oare cine esti tu cu adevarat si de ce nu esti asa cum ti-ai dori sa fii in unele faze ale viatii tale. Te gandesti ce ai facut gresit sa nu meriti tot ce e mai bun de pe planeta. Ca doar , pe planeta ta, esti singur nu? 
Unoeri te regasesti si in momentele acelea ciudate cand privesti alti oameni regasindu-se si ei prin alte clipe de gandire. Cateodata iti vine sa stai si sa discuti cu cineva despre tot ce iti vine in cap, sa simti ca persoana din fata ta cu care interactionezi te intelege pe deplin. Iti intelege nebunia, si e deacord cu ea. 
Daca stai sa te gandesti un pic mai mult, cumva iti aduci aminte segvente din copilarie fara nici un motiv anume. Ceva ce iti vine sa povestesti prieteniilor vechi cu care ai luat parte la fabricarea amintirii sau chiar prieteni noi , pe care ii indemni astfel sa te cunoasca mai bine. 
Mai sunt si zilele in care nu vrei sa auzi de iubiri. Nu vrei sa aduci in discutie nici un sentiment frumos trezit la un moment neasteptat de romantic din punctul tau de vedere, nu vrei sa vezi cupluri fericite si superficiale din filme, seriale , telenovele si reclame. Atatea iubiri narcotice! 
Uneori urasti, defapt crezi tu ca urasti doar pentru ca iti place sentimentul de suparare , ca iti irosesti energia pe cineva important pentru ca nu a actionat asa cum ti-ai imaginat tu in cap. 
Mai sunt zile din an , care personal le prefer. Sunt zilele acelea in care nu iti pasa de nimic din jur. Nu te uiti la meteo sa vezi daca merita sa iesi din casa ca vremea va fii de plaja , sau merita sa te uiti dupa umbrela din debara , pentru maine se anunta furtuna. Nu. Tu esti constient ce vreme e in capul tau. Ce vreme in capul altuciva, nu iti pasa deloc. Oricum asta nu poate sa iti strice buna dispozitie, si nu iti pasa ce doreste lumea de la tine, ce gandeste , ce critica si ce muzica merge in momentul acela in inima lor. Independenta e de ce avem noi nevoie. 
Sunt momente cand iti vine  sa sari in sus pana atingi cerul , si deabia astepti sa cazi ca sa simti durerea cu care lovesti pamantul. Uni

s-ar intreba de ce ar vrea cineva sa cada si sa simta durerea. Este destul de simplu ... Numai asa poti masura cat de sus ai zburat. Daca ai un impact. 

"blazing, the fire from within burns, leaving no life, nor ashes; just holding the desire, in it's pure flames, to get the feeling of love inside your shell, filling the emptyness within, and turning you into a god."

In the Dark

Don't kiss me in the morning when the sun rises, cause that means you love me. Don't let me think, don't let me think that all of this is real, that all of this meant something. 
Deja-voe? Another memorable moment resting in ashes of memories? 

Something is telling me this is different,love. 
Not in a better way, not even in a worst one. Just another feeling, another touch and another sensation lived at the moment and forgotten in the other.
Waking up 
You smell like a stranger, act like a stranger, kiss like a stranger and make me feel like someone I don't want to be. My place is not here , the voices in my head .. They are all quite and don't whisper any of  my bad thoughts. Where are my good ones? Lost in the fog, love. Lost in my confusion.
If you're thinking you messed up my brain ... Pretty wrong. You messed up my hair. Really badly actually , cause I can still feel your fingers wondering around and trying to find a way to escape, but you love being the one who makes his own way and get where he wants. 
Your perfume sticks to my cloths and my skin wants to burn it to make a big smoke around my head, around your head.

He give me his hands, and I didn't know what to with it so I break his fingers. I felt a strange lust and I express myself. Probably he did the same. 

It was one night. Felt so lonely together and I was thinking about someone else even in the personal moments. I wonder if he did the same and realized in the perfect time that I wasn't it , he wasn't the person I was thinking of. 

It was just lost and another moment lived well, felt wrong. 
But sometimes, my wrong decisions seems to be one of the best ones. 

Take a sit.

Pot sa pun pariu ca nu exista nimic in intuneric. Lumina se poate transforma in bezna, dar bezna in lumina fara scanteie niciodata. Ma sperie asta? Nicidecum. Imi place sa cred ca eu sunt scanteia care aprinde speranta in intuneric. Acolo unde la toata lumea le e frica de monstrii.

Adevarul este ca .. tarai dupa mine nenoricitul asta de scaun inca de la inceputul calatoriei. Tot astept sa ma opresc si sa il folosesc, dar in loc sa fac asta, il trag dupa mine. Macar altii sa se poata aseza daca eu nu pot. Dar acum pentru un moment, o sa ma opresc din graba si am sa ma fac confortabila. 

Probabil si tu te-ai gandit cateodata cum e sa te asezi confortabil in propia ta frica. Sa iti gasesti un coltisor pe care sa-l numesti coltul tau preferat si stai acolo. Doar pentru ca nu stii cum e in celelalte colturi ale camerei .. stai intr-un singur colt. E normal. E familiar.Dar nu te arde curiozitatea sa pleci? Aaa am inteles. Ti-e frica sa lasi in urma pentru ca tie teama de necunoscut. Nu stii daca vreodata ai sa te mai simti atat de confortabil. Te-as sugera sa iesi din zona de confort, altfel viata e o pierdere de timp. 
Acum ca tot vorbeam de timp, care in mod inevitabil este o limba prea necunscuta de mine, m-am gandit sa calatoresc un pic in viitor. Cine se gandea unde o sa ajung acum trei ani sau ba chiar si mai mult de atat. Niciodata nu stii unde ajungi si cu cine te intalnesti. Locuri straine, tara straina cu oameni dubiosi de straini. Si tu esti doar un simplu strain printre alte o suta. 
Stai cu gleznele de piatra si te gandesti. Ca doar tot timpul gandesti, nu poti sa faci ca mintea ta umila sa taca pentru o singura secunda. Asadar te gandesti si te bulversezi. Nu-i nimic .. Asa fac toti. Nu trebuie sa te simti special din cauza asta.
Te rog sa nu folosesti cuvinte inzaharite cand vorbesti cu mine. Prea mult dulce provoaca greata.
Acuma ca ai luat si tu un loc langa mine, sper ca te simti bine in compania mea. Scuza-mi limbajul triumfator , chiar nu am intentia sa ma dau cineva cine nu sunt. 

Inspiratie. Inspiratie din durere, din amintirie, din oameni , din flori , de oriunde. Suntem capabili sa gasim o mica inspiratie pentru fiecare cuvant pe care-l zicem, orice care ar fi scopul lor. Defapt despre ce vorbesc .. Care ar putea sa fie scopul cuvintelor daca nu a seduce mintea celuilalt? De al domina cu idei. Oamenii intodeauna au reusit sa se foloseasca de asta. Dar ...
Ce faci daca lumina ta pleaca cu o alta lumina? 
Ar fi o greseala sa stai in intuneric pana vine o alta lumina sa te scoata, asa cum s-a mai intamplat. E greu sa iti creezi propria lumina, si odata ce ai facut asta , ai impresia ca numai ai nevoie de nimeni sa poti sa treci peste orice. Gresesti in privinta asta. Gresesti in multe privinte. 

Viata bolnava

Ajung departe. Nu ma misc!

Si cateodata ne simtim toti pierduti. Nu stim unde ne aflam , ce ne inconjuara , e intuneric sau o lumina orbitoare. Deodata simti ca trebuie sa faci ceva , numai poti trai in felul acesta bolnavicos asteptand sprijinul cuiva. Te ridici si da-i de tine ...

Si cine esti cu adevarat? Continuam sa ne intrebam aceasi intrebare din nou si din nou. Ne simtim slabiti si cat mai aproape de declin. Dar picioarele inca ne tin. Mintea continua sa raspunda in vag. Dupa ce ne-am imbolnavit psihic incepem incet sa ne imbolnavim si corpul. Ajungem la un moment cand uram oglinziile, dar simtim necesar sa vedem in ce hal am ajuns. Parca ti se face mila de tine ...

O durere incepatoare iti cuprinde ochii si tu speri sa orbesti sa numai vezi ce e in jurul tau. Te doare gura si nu poti sa scoti mai mult de doua cuvinte. Te dor picioarele de la atata stat si mainile iti amortesc pentru ca te-ai tinut prea tare de bara sperantei sa nu te ia furtuna.Toate te dor pe tine ...

Orice ai face nu poti sa multunmesti pe toata lumea, si simti ca vrei o pauza. Incetezi sa mai multumesti lumea , si ajungi sa numai multumesti pe nimeni. Esti criticat. Esti criticat pentru felul in care vrei sa arati. Vrei o schimbare pentru ca ai cedat mental sa suporti cum arati si crezi ca mai rau nu se poate. Se poate ... Mereu se poate, dar cine sunt oamnii astia sa te critice pe tine? ...

Vrei sa traiesti asa cum iti amintesti ca ai trait odata. Iti este dor de persoanele care te-au facut sa te simti intr-un anumit mod si crezi ca depinzi de ele. Nu depinzi de nimeni. Sunt unici in singuratatea noastra. Mortal de unic. Dar in interiorul tau speri ca si acei oameni depind de tine ...

Iti dai seama cat de bolnav esti, si nu stii cum sa te faci mai bine. Sa mergi la doctor , sa consulti un psiholog , sa incerci odata in viata sa ai incredere in cineva si sa spui probleme tale existentiale, sa iti arati slabiciunile sau sa fugi de tine insuti. Nici una din astea nu este solutia pentru tine ...

Ai nevoie de aer si libertate. Ai nevoie de natura si de nebunie. Ai nevoie de tine.

:)

Bun. Deci cateodata e obositor sa scrii cu citate prelungite si cuvinte explicite. Simplitatea este sofisticata , nu de altceva zic. 

Cateodata am niste vise ciudate. Toata lumea are vise ciudate , si mai ales ceea ce e sigur e ca toata lumea are vise. Uneori insa nu imi dau seama daca visele astea sunt doar niste fictiuni trase de par de mintea mea sucita sau chiar incearca sa imi spuna ceva , sa imi dea o anumita stare. 
Azi am visat cu o persoana, hai sa ii zicem un vechi "prieten". In vis mi se parea atat de natural sa stau cu persoana respectiva si sa actionez intr-un fel cum ar actiona doar doi oameni fie apropiati si fie cu intenti ascunse. Aici imediat am ghicit ca este prima variatna. In fine. Ce vroiam eu sa zic ca azi m-am trezit fericita. 
Nu sunt sigura daca este din cauza visului si nici nu vreau sa dezbat problema mai mult. Dar mi-am pus intrebarea in mintea mea : Ce este fericirea? 
O intrebare foarte simpla , poate cu un raspuns si mai simplu. In anamblu e o stare de spirit. Cine nu stie asta , e varza. Apoi "personal" vorbind , difera de la persoana la persoana. 
Unii cauta sa aiba cat mai multi bani,altii cauta sa aiba noroc in dragoste si se intampla ca pentru unii fericirea zilei ar fi daca ar manca o felie de paine cu margarina. Asta mi se intampla mie. Eram fericita sa pot sa mananc o felie de paine cu margarina cu zahar. Si atat. Sfarsitul povestii. Fericirea mea si zambetul meu era obtinut. 
Dar de ce s-au schimbat lucurile? Care sunt noile nevoi ? 
Toti vrem sa fim iubiti , acceptati si fara frica de a exprim cine suntem. Toti vrem libertate , dar libertatea asta este o libertate sociala in care poti sa iti permiti confortul. Deci nu vorbim despre libertatea rebelica. Desi eu cand aud libertate , primul lucru in cand care imi vine este "spargerea barierelor". Ma refer la cele personale. Spargerea barierelor in interiorul meu. Cat de spiritualist suna asta.
In concluzia mea , noi alegem sa fim fericiti sa zambim in fiecare zi. Cautand motive pentru care nu ar trebui sa o facem , este doar deprimant. Plangerea de sine cateodata este patetica , si de putine ori de folos , ca doar stim povestea cu "nu toti iti sunt prieteni, nu te baza pe toata lumea". 

Ps : Azi in mod sigur o sa ma gandesc la motivul fericirii mele pentru ziua de azi. Visul meu ciudat.Poate chiar ma inspira :)