Happily Marriage

Într-o seara uşoară de iarnă un soţ şi o soţie stateu liniştit în căminul lor modest înconjurat de patru pereţi care ascultau în tăcere discuţia lor.
-Niciodată nu îmi zici nimic frumos.Spune-mi ceva.
-Bere!
-Asta e tot ce poţi să îmi spui frumos?Mă refeream să îmi zici mie personal.Ştiu că sunt destul de grasă , am cearcăni sub ochi , nici îmbrăcămintele nu sunt de bun gust , dar ceva bun am şi eu.
-Da , ai nişte ochi perfecţi.
-Te refer la ochii mei albaştri?
-Mă refer că vezi foarte bine defectele tale.
-Şi cu calităţile cum rămâne?
-Păi noi doi împărţim tot.Din păcate ţie ţi-au rămas defectele.
-Dar de ce vorbeşti aşa?Când ne-am căsătorit ai jurat că vei fi cu mine la bine şi la rău.
-Sunt cu tine , este tot ce se poate mai rău
-Când am avut mari necazuri şi plângeam în cameră , unde erai?
-Eram aici pe canapea.
Soţia se ridică nervoasă de la masă şi plângînd isteric părăseşte încăperea.Se auzea în fundal un plâns şters de după uşa trântită şi timpul aştepta şerveţelele aruncate pe jos după ce au fost folosite.Din camera alaturata se auzii soţul spunand cu calm:
-Să ai o soţie e ca atunci când mergi la restaurant.Comanzi mâncarea şi deabea după ce ţi se aduce la masă îţi dai seama că a vecinului e mai bun şi din păcate nu poţi să faci schimb.