Asta mă învăţat să îmi astup urletul în aerul încins si lacrimile ude să curgă uscat.Să te ridici cînd alţii vor să te doboare nu e uşor.Însă oricine poate să aibă stăpînire asupra corpului tău , asupra lucrurilor tale , însă nimeni nu poate avea controlul asupra minţii.Mintea este cel mai mare jurnal scris vreodată.Nimeni din acest Univers nu poate avea cheia care deschide mintea nimănui.
O palmă nu poate să îmi aşterne dorinţele cum nici strigătele de furie nu trezesc nimic.Cum poţi să rupi aripa unei păsări cînd încearcă să zboare?Sau cum poţi să ceri să vezi imposibilul cînd nu se poate?
Un loc unde omul se trezeşte este în liniştea completa a unor amintiri ce pot să răscolesc zilnic cartea unde sunt păstrate toate.Pentru că tăcerea se răspîndeşte peste văi şi gîndurile sunt bîntuite de amintirea unor sentimente ce biciuiesc într-una o crapă care formează păpuşa existenţei mele.Sunt o păpuşă care dansează pe jarul întins peste tot pe scena asta care formează lumea.
Numai vreau să răscolesc cartea amintirii mele pentru că îmi este teamă că într-o zi voi rămîne definitiv în lumea momentelor pe care eu le-am distrus sau alţii mi l-au distrus.Şi am o frică teribilă să retrăiesc fericirea aia,că apoi să ştiu că mai tîrziu mă va durea mai mult.Uneori aş vrea să îmi retrag cuvintele care au marcat cîte o amintire sau pur şi simplu să dau timpul înapoi şi să numai fac unele gesturi , mişcări care au marcat existenţa.Ce bine ar fi dacă ai putea să ştergi chipul unui om doar aruncînd picături de apă şi aşteptînd ca imaginea să se scurgă ca o pictură şi să uiţi de lucrurile care odată te-au făcut să simţi o mie de cioburi în piept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu