Happily Marriage

Într-o seara uşoară de iarnă un soţ şi o soţie stateu liniştit în căminul lor modest înconjurat de patru pereţi care ascultau în tăcere discuţia lor.
-Niciodată nu îmi zici nimic frumos.Spune-mi ceva.
-Bere!
-Asta e tot ce poţi să îmi spui frumos?Mă refeream să îmi zici mie personal.Ştiu că sunt destul de grasă , am cearcăni sub ochi , nici îmbrăcămintele nu sunt de bun gust , dar ceva bun am şi eu.
-Da , ai nişte ochi perfecţi.
-Te refer la ochii mei albaştri?
-Mă refer că vezi foarte bine defectele tale.
-Şi cu calităţile cum rămâne?
-Păi noi doi împărţim tot.Din păcate ţie ţi-au rămas defectele.
-Dar de ce vorbeşti aşa?Când ne-am căsătorit ai jurat că vei fi cu mine la bine şi la rău.
-Sunt cu tine , este tot ce se poate mai rău
-Când am avut mari necazuri şi plângeam în cameră , unde erai?
-Eram aici pe canapea.
Soţia se ridică nervoasă de la masă şi plângînd isteric părăseşte încăperea.Se auzea în fundal un plâns şters de după uşa trântită şi timpul aştepta şerveţelele aruncate pe jos după ce au fost folosite.Din camera alaturata se auzii soţul spunand cu calm:
-Să ai o soţie e ca atunci când mergi la restaurant.Comanzi mâncarea şi deabea după ce ţi se aduce la masă îţi dai seama că a vecinului e mai bun şi din păcate nu poţi să faci schimb.

Midnight Cigarette

Scrumul ţigării curgea printre degete facând ca fumul să se ridice cu speranţa unei vieţi care a luat sfarşit odată cu existenţa fiinţei ei.Fumul se ridica agatandu-se de firele aerului curat amestecat cu scrumul ce se aşternea pe asfaltul acoperit cu umbre străine.

Statea pe bancă cu ţigara în mână şi asculta tacerea surdă şi anticipa secunda în care a început să ardă nicotina având mereu acelaşi deznodământ.Nimeni nu ştie nimic şi cei care ştiu nu înţeleg.Ca să înteleagă  sau să accepte era nevoie de distrugerea orgoliului , iar spiritul are proprile limite nebănuite.Aştepta să ardă ţigara cu fiecare strop de fum aspirat în vântul care o ducea în raţiunea ucisă.Ţigara era ţinută cu putere între cele două degete care arăta dualitatea dintre himeră şi gândirea logică , dar nici o clipă nu nega fantasma trăită indiferent de condiţii.Ţigara ardea cu aceeaşi dorinţă nedesluşită cu care se injecta adrenalina în sângele unui extremist , dar cu aceeaşi frică să nu se termine ca vărsarea nevinovată a sângelui pe câmpul de luptă a războaielor brutale.Jumatate din ţigară era consumată şi încă cădeau steluţele mici gri aşteptând sa se elibereze din majoritatea monotonă.A băgat muchia în gură şi a tras adânc fumul în piept parcă ar fi fost o intruziune , şi a suflat cu uşurinţă lăsând să scape printre dinţi atingând încet buzele ei şi dispărând ca prin magie în văzduhul labil.Inopinat ţigara s-a răstogolit candid spre pământ izbindu-se cu putere şi imediat stingând sclipirile prea bine văzute sub cerul de onix.Scrumul rămas se târâia înca pâlpâind printre pietricele mute , dar ea lăsase demult în urmă clipa aceea din miezul nopţii.

Masquerade

O mască ridicolă ce este purtată de multă lume.Dacă vrei să fi aşa cum vor să te vadă alţii rişti să ajungi cineva pe care nu vrea să o vadă nimeni.Două măşti cu două feţe diferite fiecare exprimând dorinţe şi ascunzând secrete diferite.Oameni care zic că se confruntă cu propria lor persoană,dar confruntarea constă în 'ce să arăt lumii?' şi 'ce să nu arăt?' , în loc să conste în învingerea slăbiciunilor şi a răutăţii umane.
De ce să existe două măşti duale , dacă ajunge să arati cine eşti cu adevărat şi astfel să laşi să judece lumea dacă faci parte dintr-o categorie anume.Toată viaţa este o confruntare cu realitatea.Un cuvînt dur ce poate să zguduie multe minţi şi unii poate chiar să nu o accepte , este decizia fiecăruia cum trece peste realitate , însă adevărul este la fel.Dacă nu ruseşti să arăţi adevarata ta personalitate nu o să ruseşti niciodată să accepţi realitatea despre tine.
 Oameni care poarta zi de zi aceiaşi mască ridicolă de carnaval crezând că aşa pot să ascundă punctele lor sensibile sau temerile , nu fac altceva decât să se trădeze singuri , involuntar.Se dau de gol prin faptul în care tratează oamenii cu superficialitate şi vorbesc academic fără să înţeleagă nici cuvintele simple.Un om inteligent nu depinde de cuvinte mari , însă numai unul le poate folosi cu inteligenţă.Dacă un om încearcă să pară ceea ce nu este , poate apărea riscul să se piardă în minciuni mici care în curând devin minciuni mari.Se simt în pericol dacă cumva masca este trasa jos cu uşurinţă.
Doua măşti sunt doua probleme , doua gîndiri , dar o singura persoană care este capabilă să o poarte şi să joace două roluri pe scena asta mare a vieţii.

Light out.

Visele mele se lovesc de ziua de mîine.Ascultarea este ceva ce se poate învăţa doar exersînd sau este ceva cu care te naşti.Indiferenţa vine de la invizibilitate.În faţa cui să exist dacă visele şi dorinţele mele sunt invizibile.O lume unde nu eşti lăsat să  te exprimi liber este o lume crudă unde visele sunt legate în lanţ.
Asta mă învăţat să îmi astup urletul în aerul încins  si lacrimile ude să curgă uscat.Să te ridici cînd alţii vor să te doboare nu e uşor.Însă oricine poate să aibă stăpînire asupra corpului tău , asupra lucrurilor tale , însă nimeni nu poate avea controlul asupra minţii.Mintea este cel mai mare jurnal scris vreodată.Nimeni din acest Univers nu poate avea cheia care deschide mintea nimănui.
O palmă nu poate să îmi aşterne dorinţele cum nici  strigătele de furie nu trezesc nimic.Cum poţi să rupi aripa unei păsări cînd încearcă să zboare?Sau cum  poţi să ceri să vezi imposibilul cînd nu se poate?
Un loc unde omul se trezeşte este în liniştea completa a unor amintiri ce pot să răscolesc zilnic cartea unde sunt păstrate toate.Pentru că tăcerea se răspîndeşte peste văi şi gîndurile sunt bîntuite de amintirea unor sentimente ce biciuiesc într-una o crapă care formează păpuşa existenţei mele.Sunt o păpuşă care dansează pe jarul întins peste tot pe scena asta care formează lumea.
Numai vreau să răscolesc cartea amintirii mele pentru că îmi este teamă că într-o zi voi rămîne definitiv în lumea momentelor pe care eu le-am distrus sau alţii mi l-au distrus.Şi am o frică teribilă să retrăiesc fericirea aia,că apoi să ştiu că mai tîrziu mă va durea mai mult.Uneori aş vrea să îmi retrag cuvintele care au marcat cîte o amintire sau pur şi simplu să dau timpul înapoi şi să numai fac unele gesturi , mişcări care au marcat existenţa.Ce bine ar fi dacă ai putea să ştergi chipul unui om doar aruncînd picături de apă şi aşteptînd ca imaginea să se scurgă ca o pictură şi să uiţi de lucrurile care odată te-au făcut să simţi o mie de cioburi în piept.

Interzis!

Stau întinsă pe spate.Nu fac absolut nimic.Doar stau şi privesc în gol.Mă uit la tavanul alb şi îmi imaginez că plutesc pe mare şi deasupra mea zboară zeci,poate mii de fluturi.
"-Mă simt atat de liberă!"
În lumea mea de vise totul e frumos.De fapt,ar trebui să fie!
"-În ce lume de vise trăiesc dacă e tulburat de lacrimi?"
Stau şi îmi pun mereu aceleaşi întrebări,dar nimeni nu e în stare să îmi răspundă.Îmi dă impresia că fericirea mea e interzisă!
"-Interzis!...Da!...Fericirea mea este interzisă!"
Încă plutesc deasupra apei.Fluturii încă zboară şi încă văd aceleaşi culori.Îmi pun întrebări singură şi aştept să îmi răspundă fluturii,dar nu o fac.
"-De ce îmi doresc tot ce e interzis?"
"-De ce imposibilul nu este permis?"
Şi după un timp deja numai plutesc.Mă trezesc din vis!Mă trezeşte realitatea mea.Când mă trezesc şi mă ridic , lumea se învîrte în jurul meu.Mă uit iar la tavan,dar de data asta nu văd decât tavanul alb.Mă uit pe podea şi văd că mare a dispărut. Marea albastră şi profundă,şi totuşi în acelaşi timp invizibilă numai e!
"-Accept asta!"
După care închid uşa camerei,şi o încui cu un lacăt mare ca visele mele să nu aibă scăpare niciodată!