Uita-te la mine , ce vezi? Vezi doar doi ochi care ascund secrete , care e plin de apropouri si care poate îţi dau fiori.Dar poate ca nu observi intenţiile mele si nu poti citii ganduri , deşi detaliile fac diferenta. Cu aceasi ochi visez viitorul in lungi amiezi sau rasfoiesc amintirile in noptile interzise.
Uita-te la mine...ceea ce vezi nu e ceea ce crezi tu ca sunt.Tu vezi in mine doar o clipa care devine rapid ceva efemer.Vezi un zambet al carei buze sorbesc elixilur imaginatiei tale si te fac sa crezi in priviri rapide si lascive.Dar de multe ori aparentele insala si timpul trece prea repede ca sa iti mai dai seama ca poate ai gresit in privinta a multor oameni.
Uita-te la mine si spune-mi in fata ca ma crezi un demon care pare a fi o imaginea stearsa a unui inger pe care il pictezi din stropi de bucrii marunte.Tu zici ca eu sunt iadul tau care ar putea arata drumul spre rai , dar tu nu te temi de mine ci de "mine" care pot deveni.Zambetul meu pare a fi demonic si totusi este inconjurat de o aura sfanta.Asa pare ca port o armura divina si arunca lance spre vise , sperante , dorinte care deja de mult s-au dus.Privirea mea nu iti baga un cutit ci iti baga mi de cioburi intr-o rana proaspat deschisa facand sa simti o durere imaginara in sufletul tau.Imi permit fara drept de autor sa ma joc cu mintea ta ca sa vezi flacarile care ard in jurul meu.Defapt sunt doar fulgi care plutesc usor si cad candid spre fata mea , dar fac sa apara milioane de alte rani.
Uita-te la mine , un vesnic calator , care te face sa plangi cu cerneala violet si nu te lasa sa mazgalesti o hartie cu dorinta de a evada din ea.Uitandu-te la mine , te fac sa uiti cine esti cu adevarat si trimit mii de ganduri spre tine sa auzi bubuiturile unui tanc urias ucigator de suflete si in acelasi timp te fac sa vezi cum e durerea unei mame care isi pierde fiul prin raul de sange varsat pe un camp intins de lupta.Vezi culoarea ochilor mei cum se transforma in rosu si inebunesti ca un taur la privirea ei.Ai vrea sa fugi , dar stii ca te gasesc asa ca nu ai scapare.Devi cumva schizofrenic sau mi se pare mie ca simti un blestem nerostit?
Te trezesti din toata visarea ta si....
Uita-te la mine , ce vezi?
Stau de una sigură pe un peron jegos plin de ţigări stinse aiurea , de ambalaje aruncate fără interes şi de vise aruncate în tomberoane mici.Stau şi îmi aştept trenul care numai vrea să apară.Aştept aici de ani buni fără să mă fi mişcat pentru o secundă.Adesea îmi scot chitara şi cînt cîntece a căror note muzicale sunt luate de vînt , formînd un văzduh melodios ce mîngîie suflete.
De fiecare dată cînd trec vagoanele legate de lanţurile dure , clipesc sperînd că pot face minuni.Aş vrea să cred ca dintr-o singură clipire poate dispărea tot. Şi atunci eu numai stau pe peronul de jale , numai am chitara cu corzile ei fragile şi nu îmi mai aştept visele să alunece încet pe şine.Numai văd fel şi fel de zîmbete coborînd şi urcînd in tren şi numai văd oamenii care traversează peste şine rupînd firele invizibile a sufletelor muritoare.
Asta înseamnă că după ani de zile mă mişc şi îmi părăsesc locul.Şi ce fac? Poate mă îndrept spre un alt peron , dar nu! Mă voi urca în tren şi voi pleca alături de ceea ce alţii numesc vise , sperante şi pe care eu numesc viaţă. De unde să ştiu care este trenul meu dacă pînă acum nu am încercat nici unul? În tot acest timp , în care eu credeam că îmi aştept soarta , putea să treacă pe lîngă mine aceeaşi soartă de nenumărate ori.
Aş mai citii din "cartea mea" , dar am ajuns la capitolul în care trebuie să plec. Aud cum vine trenul cu rotile ei rostogolindu-se şi deja pot vedea cum fumul se eliberează.O să urc în acest tren indiferent dacă este sau nu traseul vieţii mele , chiar dacă nu ştiu unde duce şi nu contează dacă alţii vor să urce sau să plece.
S-a întîmplat cu mult timp în urma.O femeie mică de statură cu părul pană la umeri de o culoare blond aprinzător.Dacă ar trece pe stradă sunt absolut sigură că eu nu aş recunoaşte-o şi nici ea pe mine.Aşa că am trece una pe lîngă alta ca două străine care nu şi-ar fi vorbit niciodată.La vremea aceea cînd încă ne cunoşteam nu îi dădeam atenţie ce zicea.Mi se părea că este una dintre artistele acelea care vorbesc aiurea şi cred în lucruri inexistente.Dar de atunci şi eu mi-am schimbat gandirea.
Era oarecum o astroloagă luată de lumea semnelor şi a existenţei inexplicabile , dar ceva îmi atrase mereu atenţia cînd vorbea.În orice zicea punea suflet şi te făcea să crezi în ceea ce zice.Mereu îmi zicea:
"-Copii ca tine vor schimba lumea!"
Acum încet totul devine limpede.Vorbele aruncate cu ceva timp în urma îşi găsesc rostul.E ca si cînd găseşti toate bucăţile pentru a forma un puzzel din care pană acum ai avut numai o piesă , un punct de pornire.Sincer , nici nu dădeam dovadă de interes în tot ceea ce zicea.Acum îmi dau seama că nu era o nebună oarecare , nu era o proastă şi nu zicea altceva decît adevărul în care ea credea.Zicea lucruri care se repetă zi de zi , dar nimeni nu le dă atenţia nici pentru o secundă.
"-Copii ca tine vor schimba lumea!"
"Eşti nebună? Ce pot face eu personal?" am gîndit eu pe moment.
"-O să vezi că lumea îşi va schimba perspectiva şi va trăi împreuna cu realitatea."
Acum i-aş fi răspuns că oamenii trăiesc în realitatea lor ireală , crezand în fel di fel de "dumnezei" , inchinandu-se la icoane sau la întuneric.Şi uneori doar speranta este ceea ce îi tine în viată fără să ştie amănunte necesare care dau lumii un dublu sens.
Aerul era răspândit în toate colţurile camerei lumina-te de suflete cu puteri spirituale nelimitate.Ochii fixau obiectul care arăta noţiunea timpului şi aşteptam să se schimbe numerele.Ceasul ticăia încet schimbând numerele una câte una în interval de 60 de secunde.
"-23:56 , încă 4 minute."am zis eu încet şoptind cuvintele printre dinţi , fixandu-mi în continuare ochii pe ceas.
Aşteptam ca ceasul să bată aceea oră fixă care pune stampila finală al acestui an.Un an pe care de acum îl pot numi o altă amintire.
"-00:00 , un alt an pe care trebuie să o umplu cu cerneala invizibilă a vieţii.Un an pe care am început-o cu râsete sperând ca aşa o voi continua.Un nou început!"
Briza rece a iernii îmi mângâia încet obrajii aducând tot odată un sunet melodios care făcea să-mi apară un zâmbet subtil.Mi se părea ca iarna era acel anotimp cu care am început visul meu , dar nu puteam să fac diferenţa între rece-cald sau fulg de nea-flori de primăvară.Pleoapele mele au fluturat mirate la vederea unui copac care face parte din trecutul meu , prezentul meu şi viitorul meu care se apropia cu pas alergător.
Mi-am plimbat încet degetele peste scoarţa copacului apăsând mai tare până am făcut mişcarea de a mă urca.Spatele cădea încet spre o ramura din tot capitolul "copac" până încet m-am culcat pe ea uitându-mă la cerul invizibil şi profund.
Timpul perinda rapid galopînd peste întîmplările nesemnificative care se petreceau la acea oră în parcul care mi se părea pustiu , deşi era înconjurat de oameni necunoscuţi.Stăteam în reverie până strigătul numelui îmi izbi urechile făcându-mă să tresar încet lăsând paginile cărţii să se strecoare în răsuflarea mea.Mi-am întors capul spre sursa singurul zgomot pe care îl auzeam între mii de zgomote.În faţa mea îmi apăruse trei persoane dintre care numai pe una o cunoşteam cu adevărat.Sărisem jos cu stil din copac apropiându-mă de cei trei cu zâmbetul pe buze.
"-Îl cunoşti?"întrebă vocea deja cunoscută facând să înceapă o conversaţie între mine şi ei.
"-Îl ştiu , dar nu îl cunosc."am zis eu fără ca să clipesc măcar o secundă.
Privirea mea fugea de la o persoană la alta jucându-mă cu feţele celor trei analizând , dar mereu se oprea la aceeaşi persoană pe care simţeam că o cunosc din veşnicie.
O peliculă de nea cădea încet din cer,dar până ajungea la pământ se transforma într-un parfum fin care mă îmbăta în decursul vremii.Toată conversaţia se petrecea cu persoana respectivă care în vis durea câteva ore bune , dar la sfârşitul discutiei ceasul bătea doar câteva minute.
Fiind "primul vis" din an tot visul părea ceva real , ceva ce se poate întampla şi ceva care era doar o iluzie.Câteva secunde care au trecut printre degetele mele ca nisipul , căzând toate spre dămbul de nisip de speranţe.Încet pleoapele mele se dezlipeau până când lumina puternică a dimineţii mă izbi pe neaşteptate.Şi atunci mi-am dat seama că toata iluzia era visul meu , era hatsu yume al acestui an.
