One pound love.

She takes out her jar of money, and breaks it. She doesn't have much money,because she never had anything that lasted to much in her life. Everything seemed to just come and disappear in seconds and get lost in memories and never-turning back moments. 
She start counting out loud her tiny amount of money. Five pounds coins. What can you buy with five pounds ? Can you buy exactly what you need? 
The girl takes one pound, and puts the rest of it back. Takes the coin in her left hand and with a melancholic smile runs away. She always have been a runaway child with bigger dreams then her ambitions.Running away wasn't something she would do,but sometimes was exactly what she needed from this life. To run and never look back. 
Unfortunately it's never enough to leave everything behind and forget about people, if the people you want to forget about are still thinking constantly about you and make you be alive in their pathetic life.  

The door is open. She grabs the knob and push it even harder. In her mind everything is like a silent war of thoughts and she feels the gravitation is pulling her down with every step she takes. But she arrived.
Who would ever imagine that you can buy a little piece of love from an ordinary store. "A store is a place where people go and buy their everyday needs for a decent life",she said in her mind. "What I need in my everyday life, is love. It's that little shy smile, a look in my eyes for only one second , a routine question and a goodbye ... And all of this from this stranger who reminds me of someone I used to know long ago. Some strangers just really make me feel like home. " 

I pay one pound.  

Sappy ' n ' Had

Ce conteaza in viata? 
Ce determina diferenta? Detalile ! 

Imi amintesc cand eram mic copil si ma uitam de plictiseala intr-o sambata la televizor. Am vazut o femeie cu un simplu gest : s-a asezat pe jos intr-un loc neadegvat cand toata lumea se uita la ea ciudat si ea radea. Mi-am zis ca imi place personalitatea ei, asa ca cu sau fara voia mea am copiat gestul. 
Tin minte asezandu-ma in mijlocul pistei de bicilisti, intr-o iarna devreme cand fulguia marunt. Imi amintesc reactile prieteniilor si cum imi ziceau sa ma ridic de acolo si plecam.
A fost ca in televizor, ca in emisiune, dar asta a fost
cu mine ca si personaj principal si asta era viata reala. 
Imi amintesc prima oara cand am stat toata noaptea treaza intr-un bar, cu muzica puternica si fum de tigara. Oameni noi peste tot. Tin minte expresiile fetelor,tin minte conversatiile si dansurile. Tin minte la ce ma gandeam pe moment. Ma gandeam la un cal salbatic care se zbate pe un camp de lupta sa ramana in viata, si senzatia e atat de puternica si se amesteca cu toate mirosurile si sunetele. De atunci de fiecare data cand dau din cap pe o melodie de heavy metal imi imaginez acel cal gata sa se zbata si sa traiasca ultimele momente de viata. Atunci si acolo, aici si in momentul acesta ! 
Imi amintesc prima iubire. Imi amintesc praful care se aseza pe podea, orele care curgeau atata de incet din cauze materiilor plictisitoare la scoala si geamurile nespalate de luni de zile. Atmosfera ciudata, pentru ca prima mea iubire statea chiar langa mine. De atunci am aflat care e diferenta dintre prima iubire si primul iubit. Si am experimentat tot felul de ramuri diferite ale iubirii. Iubirea e complicata. 
Imi amintesc prima iarna in care nu am putut iesi sa ma bucur ca un copil fericit de caderea zapezii. Tin minte cat de tare imi doream ies afara si sa ma bulgaresc cu prietenii. Sunt recunoscatoare pentru acel moment cand au venit la geamul meu, si mi-au indeplinit dorinta nerostita. Inca rasuna in urechea mea rasetele si de atunci ma tem ca va mai veni un moment ca acesta in viata mea. Fericita si trista. Ca voi rata ceva foarte important pentru sufletul meu, dar ma bazez pe prieteni ca vor umple golul. Ma bazez poate prea mult pe prieteni, dar ei sunt familia mea, si familia mea e totul pentru mine. 
Imi amintesc prima nota proasta la scoala cand ma simteam dezamagita. Nu de mine ca nu stiam, ci am dezamagit pe altii. Sentimentul ca voi dezamagi pe cineva ma omoara zilnic. 
Imi amintesc prima oara cand mi-a fost frica de o persoana, prima oara cand m-am simtit atat de intimidata incat am uitat si cum sa respir. Sunt recunoscatoare, m-a facut o persoana mai puternica de atunci si cu o gandire mult mai limpede. Tonul vocii atat de stapan pe sine si privirea fixata care vede peste granitele impuse de altii. Am copiat atitudinea antrenorului meu. 
Imi amintesc primul meu spectacol pe scena in fata a multor oameni. Emotii si o dorinta. Dorinta de a face ca toata lumea sa se simta bine, sa simta ca ce fac eu acolo e numai pentru ei. Nu pentru castig , nu pentru a impresiona sau a deveni populara, ci pentru zambete si aplauze venite natural. Asa e si cu oamenii din viata de zi cu zi, ca atunci la spectacol. 
Imi amintesc prima tradare adevarata. Prima oara cand o persoana ma dezamagit si ma parasit cu adevarat. Poate nu a fost, si cu siguranta nu va fi singurul. Dar prima experienta nu se uita niciodata. Eu l-am iertat,insa inca nu am uitat. 
Imi amintesc prima revedere dupa mult timp cu fratele meu. Ceva ce se presupune sa fie familie si unitate, si ne-am intalnit ca doi straini. Am discutat ca doi straini, am inceput sa ne cunoastem din ce in ce mai bine cu fiecare fraza ca doi straini. Ne iubeam, ceva firesc, si ne-am apropiat mai mult in cateva ore decat am reusit vreodata in sapte ani de zile. 
Imi amintesc absolut fiecare conversatie care parea cu dureaza la nesfarsit si nu imi doream sa se mai termine niciodata. Acel sentiment puternic de a dori pe cineva alaturi si de a povestii toate amanuntele. 
Imi amintesc prima mea seara cu prietenii la foc de tabara, cand totul parea sa fie atat de melancolic sub cerul liber cu stele. Atatea promisiuni facute atunci,care nu trebuie calcate. Atatea zambete si povesti de neuitat.
Imi amintesc fiecare amintire odata  sau mai tarziu, fiecare amanunt si fiecare sentiment legat de gesturi simple. Uneori neobservate si uneori crezand ca sunt inutile, dar adevarul este ca detalile fac diferenta, iar ansamblul e alcatuit din milioane de ansamble mici care la randul lor contin ceva important noua. 

Cand a fost ultima data cand ai facut ceva pentru prima oara?

Reality-creep-show.

"- Nu imi place cand cineva insista."

"- De ce?"

"- Nu stiu, pur si simplu nu imi place."

"- Odata o sa vrei sa se insiste, dar atunci nu va insista nimeni." 

De multe ori speram la lucurui care nu se vor intampla. Presupun ca astea se numesc vise. Cand stii ca totul pare atat de real, si in momentul in care ai deschis ochii .. Larg deschisi ... Realizezi ca nimic nu e cum se intampla in capul tau. Imaginile care iti apar si sentimentul care iti da imaginea, e doar o dorinta puternica. 
Urasti sa te trezesti si sa trebuiasca sa privesti in ochi cu frica realitatea, dar e singurul lucru real. Trebuie sa accepti caci altfel te va omori. In fiecare minut , in fiecare secunda. 
E ca o funie ce te trage in jos, si numai la final realizezi cat de tare ai incercat sa prelungesti momentul. Dar realitatea nu e funia, e asfaltul de care te izbesti. 

Persoanele de la care astepti cel mai mult ajutorul  nu sunt in stare sa ti le ofere sau pur si simplu nu le pasa indeajuns sa observe ca ceva nu e inregula. 

Totul e un teatru imens, unde toata veselia se termina cand mastile se dau jos. Toate povestile si tot ce au fost spuse sunt doar niste glume proaste rostite cu atat indiferenta. 

Am lovit asfaltul.