Durerea de a nu mai stii.

Aveam un motiv sa mor. Iti jur ca aveam o lista scrisa printre lacrimi de ce ar trebui sa imi termin viata la linia asta specifica trasa de mine in nestiinta. Pare-sa-se ca timepul a trecut si acum ma aflu intr-o situatie ne mai intaltanita pana acum. Cu un sentiment puternic de uitare asupra unei dureri care la un moment in timp m-au definit ca si persoana. Durerea cumva s-a alinat si nu mai stiu cum sa accesez acea camera a mintii mele scufundate.
Parca am facut riduri la ochi de atata plans si ras. Uneori in acelasi timp. Lacrimile au sapat o adancime in coltul ochiilor mei. O pata ce va ramane acolo ca o cicatrize care nu va trece niciodata. Poate e acolo sa imi aminteasca sa accesez emotiile mele cele mai puternice pentru a ma crea ca si persoana. Poate e acolo sa imi reflecte o dorinta de a trai venita din disperarea mortii. Unii ar zice ca e ceva frumos, ca a seminifcat cum au trecut anii peste noi si unde am ajuns. Penru mine cumva inseamna altceva. Cumva inseamna o linie trasa de la inceput spre progres in continuare in a ma definii. Ca si ridurile de la ochi, o linie trasa cat mai adanc cum trec anii.
Poate durerea mea este atat de adanca in momentul de fata incat nu mai stiu cum sa il accesez tocmai datorita faptului ca multe alte sentimente plutesc inaintea ei. Acum e o bariera ce trebuie sfasaiata in bucati sa se renasca sau poate ... poate s-a scufundat de tot.
Habar n-am ce creaza mintea mea la ore tarzii dupa ora doisperezece. Stiu doar ca tot timpul abosdez aceleasi subiecte pentru ca ultimele creatii ale mintii si ale sufletului nu se pot naste decat din durere. Si tot ce tine de durere din fiinta mea de la unghii pana la despicatul parului de pe umar, este o persoana si perspectiva asupra unei vieti pierdute si imprastiate. Exista o esenta in fiinta mea care nu stie cum sa se faca cunoscuta in totalitate pentru lume. Ceva atat de puternic tinut in control incat nu stie cum sa se piarda pentru a se gasi. Este o existenta a fiintei, a sufletului si al spiritului care a crescut si s-a facut straina de cele mai cunoscute dureri. Oare cate feluri de dureri exista pe lumea asta? Stric sufletesti si mintale. Daca as scrie o lista de dureri si as vede cate mi-s macar putin cunoscute, despre cate dureri as putea sa scriu in loc sa ma intorc catre aceasi durere retraita de fiecaredata. Unoeri ma intreb daca durerea mea a fost sau este una reala. Daca mi-am imaginat toata durerea mea in incercarea de a simtii o tragedie pentru a gasi un motiv exterior catre dezvoltare. Ce se intampla daca ma trezesc intr-o zi pe marginea patului aproape de prabusire si realizez ca oamenii care au contribuit la cea mai agravata durere pe care am trait-o niciodata n-au comis un act sau un gand care sa intentioneze o durere. Si toate astea acum sunt doar in capul meu, penru ca asa mi-a dictat perceptia. Foarte posibil sa fiu una din persoanele caruia ii place sa sufere din motive necunoscute inca. Ce se intampla daca toate lucrurile oribile au fost facute in numele iubirii eterne si toate actele oripilante catre sufletul meu defapt sunt fapet omenesti, naturale sa ii zic asa.

I lost

Am pierdut. Si zic asta cu capul aplecat spre podeaua umpluta de praf in lipsa mea. De cand n-am mai pus picioarele in propria mea camera. In propria mea inchisoare decorata strategic sa nu ma lase sa uit vreodata.
Oare cum e sa pierzi singura persoana care te iubeste cu adevarat din vina ta. Oare cum e sa dai la o parte singura persoana caruia chiar ii pasa, si sa il pierzi pentru cateva momente de curiozitate si egoism.

"Ai distrus doua persoane, dintre care una esti tu. Dar pentru asta nu te invinovateste nimeni. Mereu factorii exteriori conteaza. Nimeni nu ia in considerare pe cei interiori care putrezesc in tine si prea incet sa manifesta la suprafata sa mai poti face ceva. O sa mori."

Da. Sunt o distrusa. M-am distrus si m-am lasat distrusa pana am ajuns in starea asta teribila de care numai pot sa scap. Degeaba ma agat de persoane pentru ca nu ii pot tine aproape. Cum as putea sa ii tin aproape de mine cand eu de mine ma desprind. Poate chiar am nevoie de ajutor de data asta, pentru ca nu imi mai pot imagina o cale de scapare.
O sa mor.
O sa mor mai repede decat credeam. Nu ma pot decide daca vreau sa dispar pentru totdeauna sau vreau doar durerea sa numai existe. Poate e tot una.

Ura. Teama. Timp pierdut.
Ia-o de la inceput!

Gânduri într-o clipire

Clipesc.
Pleoapele mele se prabusesc la greutatea argintului asezat de la atata praf, iar genele mele rugininde numai stiu cum sa se zbata pentru viata. Si atunci apari tu. De nicaieri si pe neasteptate apari si iti faci prezenta in mintea mea, acolo mereu ai ocupat un scaun de piatra gravat cu numele tau. Ce nume mai ai si tu. Un nume atat de simplu si totusi are o importanta atat de aparte pentru mine.
In fiecare clipa cand genele mele lovesc cu putere obrajii mei, o imagine isi face prezenta pe intuneric. Si stii ce urmeaza sa zic, stii ca e chipul tau. Ce chip mai ai si tu. Un chip cu trasaturi comune si totusi puse impreuna, formand fata ta, e cu totul special si aparte pentru mine.
Incerc sa inteleg motivul pentru care ma contactezi uneori si incerc sa inteleg de ce nu ai putut pur si simplu sa uiti de numele meu, de chipul meu, de existenta mea. Ai fi putut sa uiti de tot.
Uneori stau si ma gandesc la un viitor posibil. Cum stai tu de vorba cu straini care nu merita sa fie in prezenta ta si vorbesti despre intamplariile lumii. Si iti vei aduce aminte de mine. Si iti vei aduce aminte de numele meu dar nu in inregime. O sa ai o parere despre mine pe care vei vrea sa o impartasesti si la sfarsitul propozitiei vei adauga: "E doar o cunostinta mai veche."
O cunostinta pe care nu o mai cunosti si atat de veche incat nici nu ti-ai mai aduce aminte daca contextul nu iti cerea. As zice ca devin la fel ca restul oameniilor care au trecut prin viata ta ca o adiere de vant, dar as fii impocrita sa cred ca am fost vreodata ceva mai mult de atat.
Oricum, sa stii ca nu sufar dupa tine.Asta nu e acea dragoste pentru care trebuie sa suferi, o dragoste pierduta sau o dragoste niciodata obtinuta. E o admirare si o speranta ca vreodata o sa pot sa ajung la intaltimea la care ai ajuns tu. Sa fac si eu o intrare fara permisiune in constiinta cuiva si sa ii distrug cu cea mai mare frumusete.
Clipesc.

The depths inside

Stau si astept ca sa se deschida usa, sa mai aud odata scartaitul fierului ruginit, si sa iti aud vocea calda adrezandu-mi numai cuvinte delicioase. 

Stau si astept ca sa se deschida usa, ca sa vii si sa ma iei in brate, sa imi pupi crestetul capului si sa zici ca ma iubesti. 

Stau si astept ca sa se deschida usa, ca sa iti intampin ochii albastrii si sa iti arat cu un gest deloc necesar drumul spre camera mea atat de mica si totusi atat de plina cu sentimente. 

Stau si astept ca sa se deschida usa, sa iti mai vad odata zambetul frumos care niciodata nu a stiut decat sa provoace zambete si altora. 

Stau si astept sa ca se dechida usa, ca sa stiu ca nu am ramas singura pe pamant. 

Stau si astept ca sa se deschida usa, ca dovada ca mai am o familie. 

Stau si astept ca se deschida usa

Dar nu se mai deschide

Si tu numai vii

Mi-e dor de tine. 

Spirit II

Pe intuneric ti-as lua fata calda intre mainile mele reci si te-as saruta. Atat de pasional ca ti-as stoarce toata viata din corpul tau in doar cateva clipe. Dar nu atat de rapid, nu. As vrea sa tina o eternitate. O eternitate captivata intr-un glob de cristal unde mereu ninge in luna lui Februarie. Unde lumina zilei imi oboseste ochii, dar lumina ta niciodata. Vreau sa fiu captiva unui glob de cristal izolat de lumea reala, unde numai gustul buzelor tale imi mai tine respiratia. 

Eu nu te iubesc. Nu sunt indragostita de tine si nu sunt o fosta idila, foarte probabil nici o viitoare. Tu nu esti o dragoste, esti un ideal. 

As vrea ca intr-o zi sa imi inting mana si sa iti ating intelectul. Imprimarea identitatii mele sa lase o urma acolo, sa fiu la fel de mult in mintea ta pe cat de prezent esti tu in a mea. Cuvintele mele sa fie agate de cuvintele tale, sa nu le mai poti da drumul. Cuvintele tale sunt agatate de un lant atat de puternic incat nimic nu le poate face uitate rostirea lor. Fiecare litera iesita din gura mea are umbra vocii tale. 

Dar nu esti vocea din capul meu, nu, nu esti constiinta mea. Esti doar o inspiratie trista care ma duce inapoi mereu in acelasi loc imfumat unde am simtit odata ca traiesc. Candva. De mult. 

Da. A trecut mult timp de atunci, iar imaginea ta inca este atat de clara in toata ceata din mintea mea. 

Tu esti spiritul meu si eu sunt nimicul tau care-ti umple plinul.

It's nothing ordinary

                 E cinci dimineata si nu pot sa imi scot un singur lucru din cap. Nu pot scot o singura persoana din cap. Toate luminiile astea din jurul meu ma ametesc si ca sa intensific starea continui sa ma invart si sa ma invart pana simt ca pot sa cad linistita la pamant si sa visez ca singura voce care imi intra in ureche, e vocea persoanei.

      Stii, obisnuiam sa privesc aceasta persoana cum isi fumeaza tigara sprijinandu-se de pervazul unui geam invechit. Obisnuiam sa privesc persoana asta cum isi scoate berea din frigider si merge la bar sa le plateasca fara sa faca nici un contact cu ochii mei. Obisnuiam sa aud povesti despre aceasta persoana si gandidu-ma ca vreau sa-l cunosc. Sa-l privesc stand la masa si incercand sa imi dau seama ce ii trece prin minte cand e asa pierdut in lumea lui. Era fascinant si misterios. 
Apoi aceasta persoana intr-o seara de vara a dat peste mine de nicaieri, fara nici o legatura, doar o converstie poate chiar fara sens si dand peste mine a doua zi cerundu-si scuze pentru ca nu isi aminteste ce mi-a zis. Dar si-a amintit de mine, nu?Chiar daca stia ca e fara speranta si eu eram doar o alta persoana cu care vorbea. Adevarul e ca nici pentru mine nu era altfel. Poate ca era doar o dorinta indeplinita pentru ca nu era deloc usor de impresionat. 
Ma asteptam ca dupa ce mi se indeplineste dorinta nevionavata o sa ma simt satisfacuta ca misterul a fost spart, dar nu era asa. Devenea din ce in ce mai interesant, aveam opinii la fel si opinii diferite, avea si inca are o inima franta si o naivitate timida amestecata cu mult curaj.
Incet, incet incepeam sa am o senaztie ciudata cum ca ma indragostesc si nu se simtea in regula.Chiar si dupa mult timp simteam ca nu am reusit sa impresionez aceasta persoana cu felul meu de a fi si niciodata nu o sa reusesc sa fiu ceva mai mult de standard.

    Prima imbratisare m-a facut sa uit totul din jurul meu si sa simt adevarata fericire ce imi transmite atingerea lui,primul sarut care mi-a dat incredere sa urmeze mai apoi multe altele. Incredere deplina si dorinta de a avea. M-a facut sa ma simt speciala si el la randul lui este o persoana speciala. 
Aceasta persoana acuma sta in lista mea de oameni importanti printre primele locuri.
Aceasta persoana ma tine cu picioarele pe pamant, ma ridica in ceruri si m-a invatat sa nu imi fie frica sa lupt singura impotriva lumii, stiind ca in gandul lui imi este alaturi tot timpul. 
O iubire puternica care doare. Doare pentru ca nu e in fiecare zi fizic cu mine, pentru ca atunci cand imi pun capul pe perna sa adorm linistita, bratele lui in jurul corpului meu sunt doar imaginare desi numai gandul la el ma linisteste-te. Dureros sa incerc sa fac persoana fericita cand stiu ca pot mai mult, dar nu am posibilitatea, stiind ca pot sa-l fac sa se simta si mai iubit. Dureros mintii mele pentru ca incepe sa innebuneasca vorbind cu el cand nu e acolo, zambind pentru ca isi imagineaza ca e aici cu mine, adoarme si se trezeste cu el si pielea mea simte atingeri din aer care nu sunt acolo, dar se simt.

E o romanta perfect nostalgica care ma tine in viata. El e secretul meu intunecat care imi aduce cea mai mare lumina in viata si pe care il tin in inima mea de copil si mintea mea imbatranita. 

S-a facut ceasul sase jumate, si am realizat cat de siropos poate sa sune pe dinafara toate astea. Asa ca sa inchei cu atitudinea mea de bariera ... Daca nu ti-ai dat seama ca e vorba de tine, esti un fraier! 

I fucking love you, sweetheart!


 

Candlebox

Breaking free, breaking bad , want to break free badly.

Stii cand vine acea senzatie de nebunie ca trebuie sa faci ceva inainte sa se scurga timpul din clepsidra. Fiecare gram de nisip conteaza cand ai impresia ca numai ai timp sa faci anumite lucuri. Stai si te gandesti , si iti traiesti viata mai mult in capul tau decat oriunde altundeva.

E bine asa? 

Simti ca trebuie sa faci ceva, ceva ce nu impune prea multa judecata pentru ca vrei sa ai experiente care sa te invete animte lucuri si de care sa nu iti para rau niciodata. 

Poate ca majoritatea din noi ar trebui sa avem un tatuaj cu cinci puncte in coltul manei stangi, ceea ce in limbaj de puscarias inseamna "singur intre patru pereti". Toti suntem niste prizonieri al propriei noastre idealuri si cu vise care nu mai devin realitate pentru ca ne pierdem timpul pretios visand cum ar fi sa fie altfel lucrurile. 

Visul incepe atunci cand ne trezim. 

Daca ai simtit vreodata cum e sa simti durere pentru ca e mai bine decat sa simiti nimic, sa te manance pe dinauntru constiinta pentru ca ai facut ceva de neiertat si spui ca iti pare rau, dar defat nu iti pare rau .. Pentru ca iti provoaca adrenalina, si asta te face sa te mai simti in viata pana iti trece vina. 

Sa visezi cum conduci pe o autostrada lunga cu o viteza inimaginabila, cand stii ca la sfarsitul drumului sau chiar si pe parcurs o sa te izbesti de ceva, pentru ca trebuie sa te izbesti de ceva,dar nu iti pasa pentru ca traiesti momentul bucurandu-te de viteza si de libertate.

Nu recunosti dar simti o anumita gelozie pe cei din jur, pe toata lumea, pentru ca toata lumea pare mai fericita decat tine, o lume intreaga zambeste, o lume intreaga stie sa se prefaca. Dar tu ai ramas si fara puterea de a te mai preface, pentru ca adevarul e ca numai vrei sa te prefaci, vrei sa simti. Si vrei sa stii cum e sa iubesti viata asta si cum ca viata sa te iubeasca si pe tine. 

Cand norocul te paraseste si tu te lupti cu capul in sus nestiind pentru ce anume te lupti dar stii ca asa se cer dupa standardele lumii. Daca vrei sa mori in lumea asta "plina de viata" si indraznesti sa rosesti asta in fata cuiva atat de "fericit", s-ar putea sa fii inchis intre patru pereti. 

Si atunci care e diferenta dintre patru pereti al spitalului de nebun sau acei patru pereti impusi de tine? 

Iti zic eu: 

- Din spital poti sa scapi, dar din mintea nu poti sa evadezi.