Pleoapele mele se prabusesc la greutatea argintului asezat de la atata praf, iar genele mele rugininde numai stiu cum sa se zbata pentru viata. Si atunci apari tu. De nicaieri si pe neasteptate apari si iti faci prezenta in mintea mea, acolo mereu ai ocupat un scaun de piatra gravat cu numele tau. Ce nume mai ai si tu. Un nume atat de simplu si totusi are o importanta atat de aparte pentru mine.
In fiecare clipa cand genele mele lovesc cu putere obrajii mei, o imagine isi face prezenta pe intuneric. Si stii ce urmeaza sa zic, stii ca e chipul tau. Ce chip mai ai si tu. Un chip cu trasaturi comune si totusi puse impreuna, formand fata ta, e cu totul special si aparte pentru mine.
Incerc sa inteleg motivul pentru care ma contactezi uneori si incerc sa inteleg de ce nu ai putut pur si simplu sa uiti de numele meu, de chipul meu, de existenta mea. Ai fi putut sa uiti de tot.
Uneori stau si ma gandesc la un viitor posibil. Cum stai tu de vorba cu straini care nu merita sa fie in prezenta ta si vorbesti despre intamplariile lumii. Si iti vei aduce aminte de mine. Si iti vei aduce aminte de numele meu dar nu in inregime. O sa ai o parere despre mine pe care vei vrea sa o impartasesti si la sfarsitul propozitiei vei adauga: "E doar o cunostinta mai veche."
O cunostinta pe care nu o mai cunosti si atat de veche incat nici nu ti-ai mai aduce aminte daca contextul nu iti cerea. As zice ca devin la fel ca restul oameniilor care au trecut prin viata ta ca o adiere de vant, dar as fii impocrita sa cred ca am fost vreodata ceva mai mult de atat.
Oricum, sa stii ca nu sufar dupa tine.Asta nu e acea dragoste pentru care trebuie sa suferi, o dragoste pierduta sau o dragoste niciodata obtinuta. E o admirare si o speranta ca vreodata o sa pot sa ajung la intaltimea la care ai ajuns tu. Sa fac si eu o intrare fara permisiune in constiinta cuiva si sa ii distrug cu cea mai mare frumusete.
Clipesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu