It's nothing ordinary

                 E cinci dimineata si nu pot sa imi scot un singur lucru din cap. Nu pot scot o singura persoana din cap. Toate luminiile astea din jurul meu ma ametesc si ca sa intensific starea continui sa ma invart si sa ma invart pana simt ca pot sa cad linistita la pamant si sa visez ca singura voce care imi intra in ureche, e vocea persoanei.

      Stii, obisnuiam sa privesc aceasta persoana cum isi fumeaza tigara sprijinandu-se de pervazul unui geam invechit. Obisnuiam sa privesc persoana asta cum isi scoate berea din frigider si merge la bar sa le plateasca fara sa faca nici un contact cu ochii mei. Obisnuiam sa aud povesti despre aceasta persoana si gandidu-ma ca vreau sa-l cunosc. Sa-l privesc stand la masa si incercand sa imi dau seama ce ii trece prin minte cand e asa pierdut in lumea lui. Era fascinant si misterios. 
Apoi aceasta persoana intr-o seara de vara a dat peste mine de nicaieri, fara nici o legatura, doar o converstie poate chiar fara sens si dand peste mine a doua zi cerundu-si scuze pentru ca nu isi aminteste ce mi-a zis. Dar si-a amintit de mine, nu?Chiar daca stia ca e fara speranta si eu eram doar o alta persoana cu care vorbea. Adevarul e ca nici pentru mine nu era altfel. Poate ca era doar o dorinta indeplinita pentru ca nu era deloc usor de impresionat. 
Ma asteptam ca dupa ce mi se indeplineste dorinta nevionavata o sa ma simt satisfacuta ca misterul a fost spart, dar nu era asa. Devenea din ce in ce mai interesant, aveam opinii la fel si opinii diferite, avea si inca are o inima franta si o naivitate timida amestecata cu mult curaj.
Incet, incet incepeam sa am o senaztie ciudata cum ca ma indragostesc si nu se simtea in regula.Chiar si dupa mult timp simteam ca nu am reusit sa impresionez aceasta persoana cu felul meu de a fi si niciodata nu o sa reusesc sa fiu ceva mai mult de standard.

    Prima imbratisare m-a facut sa uit totul din jurul meu si sa simt adevarata fericire ce imi transmite atingerea lui,primul sarut care mi-a dat incredere sa urmeze mai apoi multe altele. Incredere deplina si dorinta de a avea. M-a facut sa ma simt speciala si el la randul lui este o persoana speciala. 
Aceasta persoana acuma sta in lista mea de oameni importanti printre primele locuri.
Aceasta persoana ma tine cu picioarele pe pamant, ma ridica in ceruri si m-a invatat sa nu imi fie frica sa lupt singura impotriva lumii, stiind ca in gandul lui imi este alaturi tot timpul. 
O iubire puternica care doare. Doare pentru ca nu e in fiecare zi fizic cu mine, pentru ca atunci cand imi pun capul pe perna sa adorm linistita, bratele lui in jurul corpului meu sunt doar imaginare desi numai gandul la el ma linisteste-te. Dureros sa incerc sa fac persoana fericita cand stiu ca pot mai mult, dar nu am posibilitatea, stiind ca pot sa-l fac sa se simta si mai iubit. Dureros mintii mele pentru ca incepe sa innebuneasca vorbind cu el cand nu e acolo, zambind pentru ca isi imagineaza ca e aici cu mine, adoarme si se trezeste cu el si pielea mea simte atingeri din aer care nu sunt acolo, dar se simt.

E o romanta perfect nostalgica care ma tine in viata. El e secretul meu intunecat care imi aduce cea mai mare lumina in viata si pe care il tin in inima mea de copil si mintea mea imbatranita. 

S-a facut ceasul sase jumate, si am realizat cat de siropos poate sa sune pe dinafara toate astea. Asa ca sa inchei cu atitudinea mea de bariera ... Daca nu ti-ai dat seama ca e vorba de tine, esti un fraier! 

I fucking love you, sweetheart!


 

Candlebox

Breaking free, breaking bad , want to break free badly.

Stii cand vine acea senzatie de nebunie ca trebuie sa faci ceva inainte sa se scurga timpul din clepsidra. Fiecare gram de nisip conteaza cand ai impresia ca numai ai timp sa faci anumite lucuri. Stai si te gandesti , si iti traiesti viata mai mult in capul tau decat oriunde altundeva.

E bine asa? 

Simti ca trebuie sa faci ceva, ceva ce nu impune prea multa judecata pentru ca vrei sa ai experiente care sa te invete animte lucuri si de care sa nu iti para rau niciodata. 

Poate ca majoritatea din noi ar trebui sa avem un tatuaj cu cinci puncte in coltul manei stangi, ceea ce in limbaj de puscarias inseamna "singur intre patru pereti". Toti suntem niste prizonieri al propriei noastre idealuri si cu vise care nu mai devin realitate pentru ca ne pierdem timpul pretios visand cum ar fi sa fie altfel lucrurile. 

Visul incepe atunci cand ne trezim. 

Daca ai simtit vreodata cum e sa simti durere pentru ca e mai bine decat sa simiti nimic, sa te manance pe dinauntru constiinta pentru ca ai facut ceva de neiertat si spui ca iti pare rau, dar defat nu iti pare rau .. Pentru ca iti provoaca adrenalina, si asta te face sa te mai simti in viata pana iti trece vina. 

Sa visezi cum conduci pe o autostrada lunga cu o viteza inimaginabila, cand stii ca la sfarsitul drumului sau chiar si pe parcurs o sa te izbesti de ceva, pentru ca trebuie sa te izbesti de ceva,dar nu iti pasa pentru ca traiesti momentul bucurandu-te de viteza si de libertate.

Nu recunosti dar simti o anumita gelozie pe cei din jur, pe toata lumea, pentru ca toata lumea pare mai fericita decat tine, o lume intreaga zambeste, o lume intreaga stie sa se prefaca. Dar tu ai ramas si fara puterea de a te mai preface, pentru ca adevarul e ca numai vrei sa te prefaci, vrei sa simti. Si vrei sa stii cum e sa iubesti viata asta si cum ca viata sa te iubeasca si pe tine. 

Cand norocul te paraseste si tu te lupti cu capul in sus nestiind pentru ce anume te lupti dar stii ca asa se cer dupa standardele lumii. Daca vrei sa mori in lumea asta "plina de viata" si indraznesti sa rosesti asta in fata cuiva atat de "fericit", s-ar putea sa fii inchis intre patru pereti. 

Si atunci care e diferenta dintre patru pereti al spitalului de nebun sau acei patru pereti impusi de tine? 

Iti zic eu: 

- Din spital poti sa scapi, dar din mintea nu poti sa evadezi.