Life on circle

Lucurile se misca in cercuri. Noi ne miscam in cercuri. In lumea asta sunt doua feluri de a privi viata : se misca inainte si niciodata inapoi , ori continua sa se invarte in semnificatii, intelesuri si comparatii. 

As vrea sa incerc sa privesc totul subiectiv si sa privesc inainte spre un viitor stralucit , dar ceva intervine tot timpul. Acest ceva ma opreste sa ies din cercurile mele in care am ramas blocata de cand evenimente m-au marcat. 
Ma intorc la primul , unde tot timpul ma intorc cand vreau sa imi amintesc cum e sa iubesc. 
Ma intorc la al doi-lea , unde tot timpul ma intorc sa imi aduc aminte ca trebuie sa fiu mai descurcareata si mai putin naiva. Dar care imi aminteste ca iubire nu exista. Exista numai interese. 

Ma intorc la al tre-lea , unde nu deseori ma intorc dar imi place sa imi amintesc de anumite momente care au fost pentru prima oara traite si nu visate. Se zice ca asta nu se uita, insa eu nu o bag mereu de seama. 
M-as intoarce si al patru-lea si la al cinci-lea si tot asa m-as intoarce in cercuri, ca sa traiesc anumite momente in mintea mea pe care probabil nu le voi mai trai la fel sau persoanele ar fi prea diferite. 

Cateodata cercurile astea se amesteca atata de tare incat incurc persoanele , incurc amintirle , incurc simtamantele. Se incurca totul. Ca si cum ar fi un trafic imens si astepti sa se faca cat mai circulabil , sa poti sa inaintezi in viteza inainte sa ajungi la destinatie. Dar in loc de asta se intampla sa vina si mai multe masini , si mai multe claxoane pe care le ignori pentru ca este deajuns ca tu esti blocat acolo. Timpul pare ceva mult prea limitat si mediocru sa te mai uiti. Si stai acolo ... Trec zile , saptamani , trec anii si tu inca nu ai iesit. 
Sentimentul este ceva asemenator , dar cateodata se aseaza 

In mintea mea , daca s-ar putea , le-as aseza ca intr-o bilbioteca si in cateva zile alese de mine , as intra acolo sa citesc. Sa citesc propria mea viata unde personajele pricipale cumva tot timpul sunt altele decat persoana mea. S-ar putea sa fie o carte mai ciudata , dar e plin de subantelesuri cu siguranta. Oricum ... Cine ar vrea sa citeasca o astfel de carte. Probabil orice om a simtit placerea de a povesti o amintire frumoasa cuiva si amintindu-si orice detaliu ca si cum ar fi fost ieri. 

Cercuri. Cercuri. Imagini . Fete . Voci . Suflete. Melodii. Sarutari . Parfum. Cercuri. Imagini. Fete. 

Si la sfarist , numai tacere amestecata cu un pic de regret si inocenta. 

Mind-fucking !

Caut ... Aici e podeaua. Toate aceste aripi , alcatutite din spirale , continua sa se invarta. Se invarte , continua , impinge , si vezi cum pleaca ... A fi sau a nu fi uman. Dar i-a stai asa , ce este? Cred ca este cam mult stres ... Mintea mea. Timpul este  o conceptie , iubirea nu se recunoaste. Toate sunt asupra mea acum , mintea mi se suprasolicita , se separa corpul de minte. 
De ce am sperat ? 
Ceata ceata , ploaie ploaie , stanca stanca. Sa nu iubesti lacul. Fa-ma dulce. De ce nu ne putem aminti ? Ce puteam noi defapt ? 
Aceste momente ... Stai pe loc! Stai inauntru ! Nu pleca! Acest corp , al meu corp. Ma face sa simt ca durerea e doar o iluzie. 
Nimic de spus. Nimic de auzit. Degeaba rostit ... Nimic sa omori sau sa mori ? Picioare fericite , urechi dragute , ochi de sticla. Nu te uita la mine ca la un monstru , sunt pierduta ! E un joc si eu tocmai am pierdut. Pierdut pentru totdeauna ... Nimeni nu moare. Nu e deloc amuzant , opreste-te din a te mai gandi. Din a gasi solutii la intrebari nespuse , si a analiza probleme inexistente. Opreste-te din a te mai gandi si mori instantaneu. 
Sunt bine. Sunt un copil. Sunt inocenta. Pentru ca trebuie sa vad lucruri murind , de la distanta. 
Admite ca esti speriat. 

P.S : You're mind is fucked up ! 

- Mie frica sa mor.
- Nu se poate. Tie nu ti-a fost niciodata frica de moarte.
- Nu am zis ca mie frica de moarte , doar ca mie frica sa mor.

A trecut un timp indelungat in care eu ascultam tacerea lui si el imi citea gandurile mizerabile. A trecut un an jegos de care mi-a fost scarba pana acum. Amintiri despre zile negre , depresi si tentative de suicid. Dar cumva mereu mi-a fost mila de mine si de viata mea pe care nu dau doi bani.


-Bucata de hartie motolita in valiza.- 
2010 , pare-mi-se.

Angry World

A luat tigara intre dinti si s-a uitat nervoasa la sticla. Nu stia daca era derutata de absenta lichidului celebru "absolut" sau confuza cand a facut ca aceasta sa dispara. Oricum numai contau de mult lucruile aceste marunte. Ce nu se vede , nu e acolo ! Nimanui nu-i pasa daca e ascunsa sub pielea unei minciuni sau fie ca a disparut de mult. Timpanele ei erau deja obisnuite cu niste urlete mute , muzica care ucide orice boxa si parul ei ... Parul ei care zbura unde vroia ea. Aici in lumea ei nu existe limite , nu exista reguli pe care sa le calci , aici calci orice apuci si darami tot ce nu a existat vreodata in clipa anterioara.
Si-a lasat capul pe spate lasand ca peretele sa loveasca usor gatul ei , picioarele ei erau ametite si conturate in aer cu o creta durereroasa , mana ei atarna pe langa corp ca niste sfori fara putere. Scrumul de tigara se rostogolea rebel pe decolteul ei , si ei nu ii pasa.
"De ce o fi lumea atat de preocupata cu aparentele ei ?"
Ametita de un fel de nesomn sarutase urma sticlei si cauta in mirosul mortii amagirea ce si-o dorea atat de mult.
"Erai putin al meu , recunoaste!"
Talpile ei dansau dupa o coreografie nescrisa, avand nici o legutra cu ritmul dur a muzicii. Uneori se intreba de ce asculta melodiile astea atat de insensibile , cand ea nu era altceva decat un bol fragil de sentimente oricand gata sa se sparga si sa lase ca dincolo de furtuna ei sa se vada si o roua. Poate ca si ea avea nevoie de singurate , nu pentru a fi parasita , ci pentru un timp in care putea sa fie ea insasi. Dar oare ea stia cat e de nefericita cand apare personalitatea ei nedorita ?
"Nu ma poti atinge, corpul e doar stratul prea viu care iti insala perceptiile , ce te amageste pentru a te indeparta si mai mult."
Fara blandetea ei ar fi murit de mult , s-ar zice , dar nimeni nu a mentionat ca ea a murit de mult. Toata dragostea ei s-a transformat intr-o ura de sine , toata inocenta ei a pierdit odata cu dezamgirile marunte si toate dorintele nerostite , nerostite au ramas. Cand ea plangea numai ciorile se mai zbateau.
"Daca apa spala pacate , atunci ar trebui sa fiu cea mai nepacatoasa persoana! Hah ... Cat de ..de..Neadevart! Sunt o pacatoasa, si recunosc. Mi-ai iubi pacatul si daca s-ar transforma in nevinovatie sau inselaciune?"
A tras ultimul fum din tigara si a aruncat sticla.

Turn the light off !

Ai simtit vreodata ca toata lumea in jurul tau se darama si defapt tot ceea ce se darama esti doar tu? Tu te darami , eu ma daram ... Si in fond si defapt , ce ar cauta o lunatica ca mine prinre atatea linii logice si reale care formeaza realitatea altora? Numai cine e zanatic are capacitatea sa vada zane.

Permite-mi sa te impusc ca mai apoi sa ma impusc pe mine insami si sa ne intelegem in linistea perfecta a trupurilor noastre fara viata. Tragic e , ca nici macar asa nu am avea liniste printre atatea oameni plini e ei si de mizeria lor umana. Ma dezgusta oamenii , dar inca sper ca mai exista oameni printre miile de monstri.
Toti dezamagiti de iubire ... Eu inca te iubesc. Nimeni nu poate sa imi puna un zambet pe buze asa cum tu reusesti. Ma duci intr-o stare euforica si nici macar nu imi intelegi nevoile. Nu m-as intreba daca ma iubesti. Nu si atata timp cat eu nu ma intreb daca te iubesc. Sunt convinsa de sentimentele mele, iar mai apoi ... Oricum ma las purtata de un picior pe iluzii. Toate aceastea adunate nu rezulta suferinta , deprimare si dezamagire. In nici un caz regrete! E doar o amintire a unei iubiri care nu se va mai ivi in fata altor oameni. E doar intre mine si tine, si nu se vede , se simte. Sunt niste sfori stranse prea bine ca sa nu reusesc sa cad , iar ca sa te trag dupa mine nu as vrea.

Atatea priviri lascive si rapid efemere. S-ar zice ca orice privire marcheaza undeva in interiorul nostru. Desi eu nu vad cum ar putea niste privi sa se agate de organe. Insa la tine nu numai privirea a marcat , a marcat totul. Imi amintesc de atingerile tale nevinovate , iar parfumul hainelor tale ude inca imi sta in nari. Genele tale inca le simt de plumb asupra lumina ochilor mei. Caldura trupuli tau imi tine de cald in fiecare zi friguroasa in care domina iarna asta infernala. Si nimeni , nimeni nu poate sa alunge iarna asta mai bine decat amintirea zambetului tau senin si inselator.

Ideea in sine este ca , traiesc fara tine. Si traiesc foarte bine fara prezenta ta. Viata mea este coordonata in totalitate de mine , si cum m-ai invatat, nu las pe oricine sa treaca de bariere. Stai un pic ... Tu m-ai invatat sau am invatat singura din cauza ta ? Numai conteaza si nu imi fac griji. Sunt exact ce mi-am dorit , iar tu faci parte din existenta mea. Ar fi un gest frumos sa iti zic tie personal astea , dar stiu ca nu m-ai intelege pentru ca nu m-ai inteles niciodata. Intelegi acum ? Eu ma folosesc doar de energia unei iubiri uita-te ca sa ma asigur ca inca le traiesc in mintea mea. La multi le-ar parea ca nu vad realitatea , sau ca o ignor. Dar chiar nu e dificil si rau sa traiesti realitatea cu o urma de dulceata. Realitatea nu ma mai poate dobori, in schimb eu  adaug la realitate tot ce e mai frumos pentru mine. Si crede-ma ... Absenta ta imi face bine.

Destroy the walls of time.

Soarele apunea privind lasciv pasarile care parasisera sarma lor vesnica.Tot timpul la aceasi ora , pasarile isi iau zborul spre eternitate. Cine poate stii unde e locul acesta ? 

Lacul imi asculta tacerea si imi intelegea mai bine ca oricine , cuvintele mele mute.Soarele continua sa se piarda in orizont inca privind cu dor libertatea acelor finte cu pene , pe care eu obisnuiam sa le numesc ingeri pe cer.

Eu , priveam soarele. Cat de hilar suna sa privesti ceva ce pe tine nu te va privi niciodata , poate nici macar in treaca.Imi doream tot timpul sa distrug zidurile timpului , sa simt ca am pierdut tot , inclusiv speranta bizara , intr-o secunda care nici nu a existat vreodata. Sa ma trezesc din nou intr-o grota fara pereti, si sa fiu ...Eu. Fara timp , fara spatiu si mai ales fara sentimente.Doar eu si glontul care ma loveste la aceasi ora cu plecare pasarilor. 

Si totusi ... Cand a apus soarele pe care eu il priveam cu atata fascinatie , simt ca traiesc. Numai am nevoie de raze de lumina si pasarile nu isi mai parasesc sarma sa isi ridice aripile in vant , sa vrajeasca si sa fure orice raza care m-ar putea vreodata lovi mai mult decat glontul care ma nimerise de atatea ori. 

Traiesc zburand printre pasari , si totusi nu ma contopesc. Acuma ma priveste si pe mine soarele , dar eu am zburat deja prea departe sa imi mai intorc privirea inca odata.