Aveam un motiv sa mor. Iti jur ca aveam o lista scrisa printre lacrimi de ce ar trebui sa imi termin viata la linia asta specifica trasa de mine in nestiinta. Pare-sa-se ca timepul a trecut si acum ma aflu intr-o situatie ne mai intaltanita pana acum. Cu un sentiment puternic de uitare asupra unei dureri care la un moment in timp m-au definit ca si persoana. Durerea cumva s-a alinat si nu mai stiu cum sa accesez acea camera a mintii mele scufundate.
Parca am facut riduri la ochi de atata plans si ras. Uneori in acelasi timp. Lacrimile au sapat o adancime in coltul ochiilor mei. O pata ce va ramane acolo ca o cicatrize care nu va trece niciodata. Poate e acolo sa imi aminteasca sa accesez emotiile mele cele mai puternice pentru a ma crea ca si persoana. Poate e acolo sa imi reflecte o dorinta de a trai venita din disperarea mortii. Unii ar zice ca e ceva frumos, ca a seminifcat cum au trecut anii peste noi si unde am ajuns. Penru mine cumva inseamna altceva. Cumva inseamna o linie trasa de la inceput spre progres in continuare in a ma definii. Ca si ridurile de la ochi, o linie trasa cat mai adanc cum trec anii.
Poate durerea mea este atat de adanca in momentul de fata incat nu mai stiu cum sa il accesez tocmai datorita faptului ca multe alte sentimente plutesc inaintea ei. Acum e o bariera ce trebuie sfasaiata in bucati sa se renasca sau poate ... poate s-a scufundat de tot.
Habar n-am ce creaza mintea mea la ore tarzii dupa ora doisperezece. Stiu doar ca tot timpul abosdez aceleasi subiecte pentru ca ultimele creatii ale mintii si ale sufletului nu se pot naste decat din durere. Si tot ce tine de durere din fiinta mea de la unghii pana la despicatul parului de pe umar, este o persoana si perspectiva asupra unei vieti pierdute si imprastiate. Exista o esenta in fiinta mea care nu stie cum sa se faca cunoscuta in totalitate pentru lume. Ceva atat de puternic tinut in control incat nu stie cum sa se piarda pentru a se gasi. Este o existenta a fiintei, a sufletului si al spiritului care a crescut si s-a facut straina de cele mai cunoscute dureri. Oare cate feluri de dureri exista pe lumea asta? Stric sufletesti si mintale. Daca as scrie o lista de dureri si as vede cate mi-s macar putin cunoscute, despre cate dureri as putea sa scriu in loc sa ma intorc catre aceasi durere retraita de fiecaredata. Unoeri ma intreb daca durerea mea a fost sau este una reala. Daca mi-am imaginat toata durerea mea in incercarea de a simtii o tragedie pentru a gasi un motiv exterior catre dezvoltare. Ce se intampla daca ma trezesc intr-o zi pe marginea patului aproape de prabusire si realizez ca oamenii care au contribuit la cea mai agravata durere pe care am trait-o niciodata n-au comis un act sau un gand care sa intentioneze o durere. Si toate astea acum sunt doar in capul meu, penru ca asa mi-a dictat perceptia. Foarte posibil sa fiu una din persoanele caruia ii place sa sufere din motive necunoscute inca. Ce se intampla daca toate lucrurile oribile au fost facute in numele iubirii eterne si toate actele oripilante catre sufletul meu defapt sunt fapet omenesti, naturale sa ii zic asa.
