Am pierdut. Si zic asta cu capul aplecat spre podeaua umpluta de praf in lipsa mea. De cand n-am mai pus picioarele in propria mea camera. In propria mea inchisoare decorata strategic sa nu ma lase sa uit vreodata.
Oare cum e sa pierzi singura persoana care te iubeste cu adevarat din vina ta. Oare cum e sa dai la o parte singura persoana caruia chiar ii pasa, si sa il pierzi pentru cateva momente de curiozitate si egoism.
"Ai distrus doua persoane, dintre care una esti tu. Dar pentru asta nu te invinovateste nimeni. Mereu factorii exteriori conteaza. Nimeni nu ia in considerare pe cei interiori care putrezesc in tine si prea incet sa manifesta la suprafata sa mai poti face ceva. O sa mori."
Da. Sunt o distrusa. M-am distrus si m-am lasat distrusa pana am ajuns in starea asta teribila de care numai pot sa scap. Degeaba ma agat de persoane pentru ca nu ii pot tine aproape. Cum as putea sa ii tin aproape de mine cand eu de mine ma desprind. Poate chiar am nevoie de ajutor de data asta, pentru ca nu imi mai pot imagina o cale de scapare.
O sa mor.
O sa mor mai repede decat credeam. Nu ma pot decide daca vreau sa dispar pentru totdeauna sau vreau doar durerea sa numai existe. Poate e tot una.
Ura. Teama. Timp pierdut.
Ia-o de la inceput!
