Castel de nisip

A fost odata o fetita cu o rochie rosie. Traia intr-un castel de nisip, plin de flori si baloane colorate. 
Ceea ce multi nu stiau a fost ca ea si-a construit castelul cu propria ei bunatate, darurire si imaginatie. Dar era un castel de nisip ... Si desi era mica, stia cat de instabila e lumea asta al ei. 
Ii pasa prea putin, pentru ca nu structura cladirii era importanta,ci ce avea de oferit. 
Fetita a incercat in fiecare zi sa ofere cat mai multe baloane colorate celor care din greseala alegeau poteca care duce sprea ea. Era fericita sa aiba alaturi oameni pe care sa ii iubeasca, si oameni careroa sa le ofere cate un zambet impachetat frumos cu o fundita portocalie si pus cu griji intr-o cutie de zahar ars. 
Totul era colorat si dulce, si cel mai important era ca totul a fost cladit pe o simpla baza ... Dragostea. 

Cum fetita crestea, construia ziduri din ce in ce mai mari in jurul castelului sa fie din ce in ce mai greu de patruns.Acuma numai avea oricine permisiunea sa intre, iar castelul isi pierdea din forta. Dragostea nu lasa ca sa fie luat de vant, iar baloanele se situau tot in mana strainiilor pe care ii intalnea. 

Pana cand ... Fetita a ramas fara cadourile ei colorate ce le oferea oamenilor, si a inceput sa planga. De la atata plans s-a format o mare imensa in jurul ei. O intindere atata de mare de apa incat numai era posibila trecerea pe pamant. Asa fetita a ramas blocata in propria ei lume, departe de a celorlalti. Proprile ei tristeti si lacrimi au inundat locul, si a inchis oamenii afara din viata ei. 
Ani si ani de zile a incercat sa cladeasca un pod sa poata sa ajunga inapoi la ceilalti copii. I-a trebuit ceva timp sa realizeze ca un pod are doua capete, si pentru a construi un pod destul de stabil spre lumea reala, e nevoie de doua persoane.

Dar era singura, si incepea sa isi piarda speranta. Se gandea la toti oamenii aceia la care ia oferit atat de multe flori frumoase, baloane colorate, zambete cu fundite portocalii si cutii de zahar ars. Unde erau acei oameni acum? Acum cand ea avea nevoie de baloane sa poata zbura, avea nevoie de ceva dulce in viata ei pentru ca apa ce o conjura o inneca de la atata suferinta. 

Avea nevoie sa vada cerul liber ca sa isi gaseasca speranta ca odata o sa ajunga inapoi la acea imagine perfecta din capul ei, sa ajunga inapoi de acolo de unde a pornit. 
Era necesar sa gaseasca Dragostea cat mai repede, sa ceara indrumare si tandrete. Dar se pare ca Dezamagirea a gasit-o mai repede, Uitarea era mai profunda si mai mult dorita. 

                                                            .    .    .     .    .

Dragostea niciodata nu plecase de langa ea. Dragostea era ce o tinea in viata.